Goșu aruncă bomba: Dezastru în Republica Moldova. Se stă bine la impresia artistică, dar vine nota de plată pe economie

19 Mai 2023, 15:17
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
19 Mai 2023, 15:17 // Actual //  bani.md

Cunoscutul istoric român, Armand Goșu, specializat pe spațiul ex-sovietic a declarat într-un podcast al lui George Buhnici că situația în Republica Moldova este dramatică. „La impresia artistică (autoritățile n.r) reușesc să puncteze foarte bine. Președintele Maia Sandu este extraordinară, dar la un moment dat va veni decontul, nota de plată pe economie și social”.

Goșu spune că în cazul în care impresia artistică nu se materializează în zeci și sute de milioane de euro – investiții, drumuri începe să fie o problemă.

„E un motiv de îngrijorare în Republica Moldova, o parte dintre oamenii nu mai speră la ceva bun, nu mai cred în viitorul țării. Și nimeni nu o să ia această țară. E trist nu o s-o ia nici măcar România. Are o populație puțină –  2,6 milioane și în Transnistria mai sunt încă 350 de mii. Dacă pleacă lumea în 2050 rămâne un milion și ceva. PIB-ul și economia sunt mai mici decât un județ din România. Sunt probleme foarte grave”, a punctat Goșu.

Istoricul spune că trebuie găsite soluții pe termen scurt și mediu.

„România nu cred că are putere să investească. Problema în Moldova e dramatică nu e forță de muncă. În România este un nivel mai ridicat de trai, e țară membră UE, vin muncitori din afară or, în Moldova nu se întâmplă acest lucru. E o sărăcie mare și țara e mai aproape de linia frontului, iar investitorii nu vin. E destul de complicat de generat o bunăstare și un progres în Republica Moldova. Există speranța că încep negocierile de aderare a UE și că alegerile locale din toamnă nu vor fiu un dezastru pentru partidul de guvernare”, a punctat Goșu.

Referindu-se le viitoarele alegeri prezidențiale, Goșu nu crede că actualul președinte va avea probleme.

„Partidul de guvernământ PAS va avea dificultăți să construiască o majoritate proeuropeană la viitoarele alegri parlamentare. Nu a reușit până acum să împingă reformele și respectiv nu știu cum va funcționa noul Parlament. Erau niște bâlbe că au fost nepregătiți și că au fost luați prin surprindere de război și acest lucru se simte. Îmi amintesc de Filat. Toată lumea zice că este un tip corupt, compromis, dar era mult mai solid în Parlament, avea o echipă bună or, acum mi se pare o degradare”, a conchis Goșu.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!