Guvernul a aprobat categoriile deponenților BEM care vor primi plata sumei indexate în anul 2022

20 Apr. 2022, 16:59
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
20 Apr. 2022, 16:59 // Actual //  MD Bani

Guvernul a aprobat astăzi categoriile de vârstă ale deponenților Băncii de Economii pentru plata sumei indexate în anul 2022. Astfel, deponenții născuți până în anul 1991 inclusiv vor primi plata sumei indexate la etapa a doua în anul 2022. Totodată, va continua plata sumei indexate aferente primei etape a deponenților, născuți până în anul 1991 inclusiv care, din diferite motive, nu au ridicat banii în anii precedenți.

Pentru compensarea pierderilor pentru depunerile bănești ale cetățenilor la Banca de Economii, în bugetul de stat pentru anul curent sunt prevăzute 86 milioane de lei. Achitarea sumelor indexate se va efectua prin intermediul Întreprinderii de Stat „Poșta Moldovei”.

Indexarea și plata sumelor indexate se efectuează etapizat, în funcție de anul nașterii a depunătorului. Legea prevede indexarea, la prima etapă, a primei mii de ruble a soldului cumulativ la toate conturile deținute de un deponent în raport de 1 rublă: 1 leu. În etapa a doua, soldul ce depășește prima mie de ruble este indexat în raport de 2,5 ruble: 1 leu.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!