Guvernul austriac plafonează prețul energiei electrice pentru gospodării. Fiecare familie va economisi 500 EUR pe an

07 Sept. 2022, 17:28
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
07 Sept. 2022, 17:28 // Actual //  MD Bani

Guvernul austriac a aprobat miercuri un plan care vizează plafonarea preţului electricităţii pentru maximum 80% din consumul mediu anual al gospodăriilor. Măsura ar permite unei familii să economisească aproximativ 500 de euro pe an, relatează agenţia EFE.

Ideea este ca gospodăriile să plătească doar 10 eurocenţi pentru un 1 kWh pentru primii 2.900 kWh pe care îi consumă într-un an, ceea ce se estimează că ar reprezenta cam 80% din consumul anul al unei gospodării cu trei persoane. De la acest consum în sus se va plăti preţul pieţei, care în prezent oscilează între 18 şi 72 de eurocenţi pentru 1 kWh, potrivit E-Control, organismul de control din sector, scrie Agerpres.

Subvenţia stimulează economisirea, deoarece, cu cât se va consuma mai puţin peste această limită, cu atât va fi mai mare partea de cheltuieli cu electricitatea plătită la preţul fix de 10 cenţi pe kWh.

Subvenţia nu ţine cont de numărul de persoane care locuiesc într-o gospodărie sau de venituri, dar familiile mai mici sau persoanele singure care consumă mai puţină electricitate vor beneficia mai mult de această măsură.

Cancelarul federal, conservatorul Karl Nehammer, a subliniat că gospodăriile cu mai puţine resurse vor primi un ajutor extra de 200 de euro şi că acelea cu mai mult de trei membri vor putea solicita alte subvenţii.

Executivul de la Viena estimează că planul de subvenţionare va avea un cost cuprins între 3 şi 4 miliarde de euro.

Austria va începe în octombrie să plătească aşa numitul cupon anti-inflaţie, o plată unică de 500 euro pentru un adult şi 250 pentru un copil şi, de asemenea, a anunţat un cupon de 150 de euro care se va deconta automat din factura finală, anuală, la electricitate, când se va face o regularizare între ce s-a consumat şi ce s-a plătit.

Aflaţi în opoziţie, social democraţii, ultranaţionaliştii şi liberalii au criticat măsura cu diferite argumente şi spun să vine prea târziu. În schimb, sindicatele şi organizaţiile de angajaţi au reacţionat pozitiv, dar au solicitat mai multe ajutoare în acest sens.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!