Guvernul Munteanu se umple de nume grele: rectorul Ceban, omul MAI și consilierul Recean – noii miniștri

26 Oct. 2025, 20:20
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
26 Oct. 2025, 20:20 // Actual //  Ursu Victor

Premierul desemnat Alexandru Munteanu a anunțat duminică, într-o postare pe rețelele de socializare, trei noi nume propuse pentru viitorul Cabinet de miniștri.

Potrivit lui Munteanu, profesorul universitar Emil Ceban, doctor habilitat în științe medicale și rector al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, este propus pentru funcția de ministru al Sănătății.

Vladislav Cojuhari, actualul secretar general al Ministerului Afacerilor Interne, ar urma să preia portofoliul Justiției, iar jurnalistul și managerul media Cristian Jardan, fost consilier politic în Cabinetul premierului Dorin Recean, este propus pentru funcția de ministru al Culturii.

„Le mulțumesc colegilor Emil Ceban, Vladislav Cojuhari și Cristian Jardan pentru că au acceptat să facă parte din Cabinet. Continuăm discuțiile pentru a ne asigura că formăm o echipă capabilă să implementeze un plan guvernamental care să aducă bunăstare cetățenilor și creștere economică, pe drumul nostru de aderare la Uniunea Europeană”, a scris Munteanu.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!