Hackerii au atacat site-ul CCRM. Bazele de date publice au fost distruse. Marian Lupu: Nu cred că este întâmplător

15 Iul. 2021, 13:24
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
15 Iul. 2021, 13:24 // Actual //  MD Bani

Pagina electronică a Curții de Conturi (CCRM) a fost atacată cibernetic, fiind distruse toate bazele de date publice, anunță astăzi instituția.

Potrivit CCRM, este pentru prima oară când instituția supremă de audit se confruntă cu o asemenea situație.

„Distrugerea paginii publice a avut loc în contextul unor audituri de rezonanță și cu impact în societate, la etapa raportării și mediatizării celor mai importante misiuni de audit planificate în activitatea instituției. Investigațiile de rigoare vor identifica dacă atacul a fost organizat de hackeri arbitrar, în scopuri de șantajare, sau este vorba de o comandă planificată pentru a crea impedimente în activitatea instituției supreme de audit din țară”, anunță CCRM.

Curtea de Conturi afirmă că lucrează la restabilirea paginii electronice, iar acest proces va dura o perioadă, fiind depuse toate eforturile necesare pentru ca pagina să fie funcțională cât de curând posibil.

„În acest context, vă informăm că, Curtea de Conturi va utiliza, pentru mediatizarea rapoartelor de audit, în continuare, conturile publice de pe rețelele de socializare și vă îndemnăm să ne urmăriți pe conturile menționate. Astfel, comunicatele de presă, anunțurile și altă informație importantă vor fi distribuite pe contul https://www.facebook.com/Curtea.de.Conturi.  Live-urile ședințelor de examinare a rapoartelor de audit, precum și înregistrările ședințelor vor fi și sunt disponibile pe  https://www.youtube.com/user/CurteadeConturi”, mai anunță CCRM.

Președintele Curții de Conturi, Marian Lupu consideră că atacul cibernetic nu este întâmplător anume când CCRM s-a apucat de analizat rapoartele și activitatea unor instituții publice, unde au fost depistate grave încălcări.
„Nu cred deloc întâmplătoare această acțiune și acest atac, fiind pentru prima dată în istoria Curții de Conturi și în special acum, în ultimii ani, când instituția s-a focusat pe mai multe probleme legate de gestionarea resurselor publice. Situația se va supune unei investigații a instituțiilor competente și vom reveni cu detalii”, crede Marian Lupu.

Amintim că, astăzi au căzut și serverele Serviciului Vamal, iar la punctele de control s-au format ambuteiaje. Până la ora publicării știrii, site-ul oficial al Serviciului Vamal customs.gov.md este nefuncțional.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!