Hackerii, din ce în ce mai abili! Autoritățile se tem că vor paraliza instituțiile și vor să-i prindă în laț

07 Mart. 2023, 11:57
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
07 Mart. 2023, 11:57 // Actual //  bani.md

Executivul a aprobat, la inițiativa Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, cadrul normativ general pentru asigurarea unui nivel comun ridicat de securitate cibernetică a rețelelor și sistemelor informaționale, utilizate la furnizarea serviciilor de infrastructură critică în Republica Moldova.

Consolidarea nivelului de securitate este necesar pentru a face față amenințărilor hibride și riscurilor cibernetice, aflate în creștere. În document este specificată competența autorităților și a instituțiilor publice în materie de securitate cibernetică. La fel, este determinată procedura de gestionare a crizelor în acest domeniu și formulate cerințele, măsurile și mecanismele de securizare a rețelelor și sistemelor informatice – esențiale pentru funcționarea societății, dar și pentru o mai bună gestionare a incidentelor cibernetice.

„Transformarea digitală a economiei și a societății a venit cu un set de oportunități, dar și cu multe provocări, una dintre ele fiind securitatea cibernetică. Odată cu dezvoltarea tehnologiilor digitale, atacurile cibernetice devin tot mai costisitoare, mai ales pentru entitățile cheie ale țării. Astfel, securitatea cibernetică devine o prioritate majoră”, a menționat vicepremierul Dumitru Alaiba, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării.

Suplimentar, este creată și asigurată buna funcționare a mecanismelor de cooperare la nivel național și internațional în domeniul securității cibernetice. Mai mult, implementarea inițiativei legislative va asigura o creștere a nivelului de reziliență cibernetică, astfel putând fi evitate incidentele cibernetice, prejudiciile materiale și reputaționale.

Reglementarea problematicii securității cibernetice printr-o lege națională este una din opțiunile recomandate, din punct de vedere al bunelor practici europene, în contextul obținerii de către Republica Moldova a statutului de țară candidată pentru aderare la Uniunea Europeană.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!