H&M spune adio pufului și penelor: Moda fără puf vine în forță

05 Oct. 2024, 09:29
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
05 Oct. 2024, 09:29 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Retailerul suedez de îmbrăcăminte H&M intenţionează să elimine treptat utilizarea de puf şi pene în îmbrăcămintea pe care o comercializează, materiale care sunt recoltate de la raţe şi gâşte şi incluse în jachete, perne şi alte articole, urmând să le folosească doar dacă au fost reciclate, transmite Reuters.

Grupuri care susţin bunăstarea animalelor, precum People for the Ethical Treatment of Animals (PETA), au militat ani de zile pentru ca brandurile de modă şi comercianţii cu amănuntul să oprească utilizarea pufului, pielii şi alte produse de origine animală.

Activiştii PETA, în costume de raţă, au organizat un protest la întâlnirea anuală a acţionarilor H&M, la începutul acestui an.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!