IGP pierde un șef-adjunct! Acesta și-a început activitatea în cadrul MAI din anul 1999

17 Aug. 2021, 13:16
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
17 Aug. 2021, 13:16 // Actual //  MD Bani

Comisarul Vitalie Bostan şi-a dat demisia din funcţia de şef adjunct al Inspectoratului General al Poliției (IGP). Informaţia a fost confirmată de către Diana Fetco, șefa Secției Comunicare și Protocol a IGP, scrie zdg.md.

Solicitată de ZdG, Diana Fetco a declarat că Vitalie Bostan a depus, pe 16 august, cererea de demisie la Ministerul Afacerilor Interne (MAI), iar astăzi, 17 august, ministra Afacerilor Interne, Ana Revenco, a aprobat cererea.

„Vitalie Bostan şi-a dat demisia din propria iniţiativă şi doamna ministră Ana Revenco a acceptat-o. Cererea de demisie a fost depusă la Ministerul Afacerilor Interne pe data de 16 august”, a precizat Diana Fetco.

În luna august a anului 2020, printr-un ordin al fostului ministru Pavel Voicu, Bostan a fost numit șef-adjunct al IGP.

Vitalie Bostan a deţinut anterior funcția de șef interimar al Inspectoratului Național de Investigații INI din cadrul IGP, iar înainte de aceasta a deținut funcția de șef al Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială „Fulger”.

În perioada 2010-2014, Bostan a fost șef adjunct al Comisariatului de Poliție Tighina.

Potrivit unui comunicat al IGP, Vitalie Bostan și-a început activitatea în cadrul MAI din anul 1999.

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!