IMPORTANT! Lucrările de calitate necorespunzătoare nu vor fi recepționate de ASD

28 Oct. 2021, 11:27
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
28 Oct. 2021, 11:27 // Actual //  MD Bani

În urma unei ședințe între Administrația de Stat a Drumurilor (ASD) și antreprenorii, care execută lucrări de reparație a drumurilor naționale, s-a anunțat că lucrările de calitate necorespunzătoare nu vor fi recepționate de ASD.

În cadrul ședinței, antreprenorilor le-a fost comunicat că nu vor fi recepționate lucrările, la care nu corespund rezultatele încercărilor de laborator cu normele de referință.

Directorul general interimar al ASD, Sergiu Bejan a accentuat că agenții economici vizați posibil folosesc agregate în care este prezentă argila, aceasta fiind cauza indicelui de absorbție neconform în testele efectuate.

„Nu vor fi acceptate lucrări, care nu au fost verificate. Este imposibil să ai așa rezultate la încercările de laborator, dacă utilizezi materiale calitative și respecți cerințele contractuale. Vreau ca la ASD să se vorbească despre drumuri, nu despre bani. Lucrurile trebuie să se schimbe, e necesar să fim transparenți, corecți și să eliminăm corupția în acest domeniu pentru ca să avem drumuri calitative”, a reiterat Sergiu Bejan.

În context, a fost abordată și inițierea procedurii de elaborare a unei liste negre a antreprenorilor care execută necorespunzător lucrările, pentru ca aceștia să nu fie admiși în cadrul următoarelor achiziții publice.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!