IMPORTANT! Mai multe proiecte recente de legi și de hotărâri de guvern au fost supuse expertizei anticorupție a CNA

16 Sept. 2021, 19:51
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
16 Sept. 2021, 19:51 // Actual //  MD Bani

Centrul Național Anticorupție (CNA)  informează că mai multe proiecte recente de legi și de hotărâri de guvern au fost supuse expertizei anticorupție. Printre cele mai importante acte normative din această săptămână se regăsesc proiectele de lege privind modificarea Legii drumurilor, Legii cu privire la activitatea farmaceutică, Legii privind achizițiile publice, dar și Codului Vamal al Republicii Moldova. Astfel, în rapoartele de expertiză, elaborate de CNA, au fost identificate deficiențe și înaintate recomandări pentru înlăturarea efectelor acestora.

Potrivit experților, proiectul de lege privind modificarea Legii drumurilor, care are drept scop crearea infrastructurii destinate bicicliștilor și pietonilor, conține riscuri de implementare în practică a normelor proiectului. Acestea pot genera costuri suplimentare pentru bugetele publice raionale și municipale, chiar dacă potrivit proiectului, lucrările de amenajare a pistelor ar urma să fie încorporate în lucrările de reabilitare a drumurilor de interes raional sau municipal. Pentru a evita aceste cheltuieli adiționale, CNA recomandă să se acorde o mai mare atenție elaborării actelor normative de punere în aplicare a legii.

De asemenea, mai multe riscuri au fost identificate și în Proiectul de lege privind modificarea Legii cu privire la activitatea farmaceutică. În raportul CNA se menționează că acesta ar putea crea condiții favorabile pentru importul medicamentelor false sau contrafăcute, fapt ce ar prejudicia ulterior sănătatea cetățenilor.

Prin Proiectul de lege privind modificarea Codului Vamal al Republicii Moldova, supus recent expertizei anticorupție a CNA, se propune înlăturarea interdicției la importul pieselor uzate pentru autovehicule.

Potrivit raportului de expertiză, problema identificată în proiectul de lege se referă la faptul că înlăturarea interdicției respective este necondiționată. Proiectul nu stabilește exigențe la import. Astfel, acest lucru ar permite importul oricăror părţi şi accesorii: originale sau nu; reutilizabile sau nu; însoțite sau nu de acte de proveniență sau ce confirmă calitatea etc.

CNA menționează că, expertiza anticorupție este procesul de identificare a riscurilor de corupție care pot apărea la promovarea proiectelor de acte legislative și normative de către entitățile publice, a factorilor care le generează și elaborarea recomandărilor pentru înlăturarea efectelor acestora.

Amintim că CNA face expertiză anticorupție începând cu anul 2006.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!