Sectorul bancar bate noi recorduri la profituri! Două bănci înregistrează pierderi

21 Mart. 2025, 10:20
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
21 Mart. 2025, 10:20 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Datele publicate de Banca Națională a Moldovei (BNM) arată că sectorul bancar a încheiat luna februarie cu un profit total de 608,3 milioane de lei. În același timp, instituțiile financiare au obținut venituri consistente din dobânzi și din onorarii și comisioane, consolidând stabilitatea sistemului bancar.

Cea mai mare parte a profitului revine BC „MOLDOVA – AGROINDBANK” S.A., cu 267 milioane de lei, urmată de BC „Moldindconbank” S.A. (163,5 milioane de lei) și OTP Bank S.A. (82,4 milioane de lei). Alte bănci care au înregistrat rezultate pozitive sunt B.C. „VICTORIABANK” S.A. (65,3 milioane de lei), „FinComBank” S.A. (10,4 milioane de lei), B.C. „EXIMBANK” S.A. (7 milioane de lei), BCR Chișinău S.A. (6,4 milioane de lei), B.C. „ENERGBANK” S.A. (3,3 milioane de lei) și B.C. „ProCredit Bank” S.A. (4,3 milioane de lei). În schimb, două instituții au raportat pierderi în februarie. Este vorba de B.C. „COMERTBANK” S.A. (-973,5 mii de lei) și BC „EuroCreditBank” S.A. (-255,3 mii de lei).

Băncile au contabilizat venituri din dobânzi în sumă de 1,59 miliarde de lei. Topul băncilor după acest indicator este condus de BC „MOLDOVA – AGROINDBANK” S.A. (572,2 milioane de lei), urmată de BC „Moldindconbank” S.A. (367,2 milioane de lei) și OTP Bank S.A. (173,4 milioane de lei). Alte instituții au raportat, de asemenea, venituri importante, precum B.C. „VICTORIABANK” S.A. (211,9 milioane de lei), „FinComBank” S.A. (56,3 milioane de lei) și B.C. „EXIMBANK” S.A. (49,7 milioane de lei).

În acee ce privește veniturile din onorarii și comisioane, acestea au atins 574,9 milioane de lei. Cele mai mari valori se regăsesc la BC „MOLDOVA – AGROINDBANK” S.A. (214 milioane de lei), BC „Moldindconbank” S.A. (158,9 milioane de lei) și B.C. „VICTORIABANK” S.A. (107,3 milioane de lei). Printre alte bănci cu încasări notabile se numără OTP Bank S.A. (35,4 milioane de lei) și „FinComBank” S.A. (22,9 milioane de lei).

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!