Încă o dovadă că poţi învăţa din eşec: după ce prima afacere a rezistat 3 ani, a inventat una cunoscută în toată lumea

17 Apr. 2023, 07:32
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  bani.md
17 Apr. 2023, 07:32 // Bani și Afaceri //  bani.md

Supranumit adesea „părintele motoferăstraielor electrice”, Andreas Stihl a devenit cunoscut la scară largă după ce a inventat prima astfel de unealtă din lume. În timp, compania şi-a păstrat poziţia de jucător de top pe nişa motouneltelor, fiind prezentă astăzi pe circa 160 de pieţe.

Născut în Elveţia, dar stabilit ulterior, alături de familie, în Germania, Sthil a studiat, timp de trei ani, ingineria mecanică, după ce luptase anterior în Primul Război Mondial.
În 1923, împreună cu un prieten, Carl Hohl, a pus bazele unei firme de inginerie cu sediul în Stuttgart, care a rezistat însă pe piaţă doar trei ani. Ulterior, a pornit un nou business, care comercializa sisteme de boilere cu abur.
În 1926 a patentat primul motoferăstrău electric din lume, un instrument care la vremea aceea cântărea 64 de kilograme, fapt pentru care erau necesari doi oameni pentru a-l manevra. În ciuda acestui lucru, invenţia sa a devenit baza pentru viitoarele motounelte folosite la scară mondială. La patru ani distanţă el a reuşit să proiecteze o unealtă îmbunătăţită, care putea fi folosită fără ajutor. Afacerea a continuat să se extindă şi, în 1931, a devenit primul exportator european de motoferăstraie către Statele Unite şi Uniunea Sovietică. Între 1943 şi 1944 fabrica companiei a suferit pagube importante în urma bombardamentelor, aşa că s-a mutat în Neustadt (actualul Waiblingen).

O serie de controverse legate de istoria businessului au fost date de apartenenţa fondatorului la partidul nazist, dar şi de apelarea la sclavia modernă în operaţiunile businessului. La finalul războiului, Andreas Stihl a fost arestat de trupele aliaţilor şi activitatea companiei a fost stopată timp de trei ani, până la eliberarea antreprenorului. Până în 1971, businessul ajunsese cel mai mare producător al acestei categorii de unelte la nivel mondial.

Pe plan personal, Andreas Stihl a fost căsătorit cu Mia Giersch, alături de care a avut patru copii. A divorţat în 1960 şi s-a recăsătorit cu Hannelore Wegener-Doberg. Fiica sa, Eva Mayr-Stihl, a preluat conducerea companiei după retragerea acestuia.

În prezent, businessul e prezent în aproximativ 160 de ţări, are o reţea de peste 35.000 de distribuitori autorizaţi şi o echipă internaţională de circa 8.000 de angajaţi, conform informaţiilor disponibile pe site-ul companiei. Pe plan local, jucătorul a închis anul 2021, ultimul pentru care există informaţii publice disponibile, cu o cifră de afaceri de 197 de milioane de lei.

Carte de vizită

1. S-a născut pe 10 noiembrie 1896, în Zürich, Elveţia, dar a trăit în Germania;

2. A studiat ingineria şi a devenit unul dintre cei mai cunoscuţi inventatori din categoria uneltelor electrice;

3. În 1926 a pus bazele companiei Andreas Stihl AG & Company;

4. A fost căsătorit de două ori şi a avut patru copii;

5. A murit în iarna anului 1973.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!