Încă un om de top din petrol rusesc, mort în condiții suspecte: a căzut de la eta

04 Iul. 2025, 10:39
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
04 Iul. 2025, 10:39 // Actual //  Ursu Victor

Vicepreședintele companiei ruse „Transneft”, Andrei Badalov, a fost găsit mort în urma unei căderi de la etajul apartamentului său de pe șoseaua Rubliovka din Moscova. Potrivit canalului Telegram Baza, apropiat de structurile de forță, tragedia s-a produs vineri dimineață, iar Badalov, în vârstă de 62 de ani, a decedat pe loc. Informația a fost confirmată și de alte surse media, precum Mash și Shot.

Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale incidentului.

Andrei Badalov deținea funcția de vicepreședinte al „Transneft” din 2021 și era responsabil de transformarea digitală, tehnologiile informaționale și automatizarea proceselor din cadrul companiei. Anterior, activase în cadrul institutului de cercetare „Voshod”.

Moartea sa se înscrie într-un șir de decese suspecte în rândul top-managerilor din sectorul petrolier și gazier rus, fiind cel puțin al zecelea astfel de caz de la începutul invaziei ruse în Ucraina.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!