INFOGRAFIC// Inflația: ce este, cauze și consecințe! Cum afectează oamenii de rând

21 Oct. 2021, 15:05
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  MD Bani
21 Oct. 2021, 15:05 // Bănci şi Finanţe //  MD Bani

Banca Națională a Moldovei (BNM) a lansat o serie de infografice pentru informarea publicului larg despre cele mai importante fenomene și instrumente bancare. În infograficul ce urmează va fi prezentat fenomenul inflației: ce este, care sunt cauzele și consecințele, etc.

Situația în care se înregistrează o creștere generalizată a prețurilor la bunuri și servicii este denumită inflație. Inflația micșorează puterea de cumpărare a banilor, adică cu aceeași sumă de bani putem cumpăra mai puține lucruri decât înainte. Încă din definiție observați că acest fenomen monetar afectează în mod direct oamenii de rând: pentru unii este un fenomen negativ, iar pentru alții, din contra – pozitiv. Inflația poate fi măsurată utilizând Indicele Prețurilor de Consum (IPC).

Ce este inflația?

Inflația este este un fenomen monetar care se manifestă prin majorarea prețurilor la bunuri și servicii într-o anumita țară, pentru o anumită perioadă de timp. Inflația erodează puterea de cumpărare a banilor, adică cu aceeași sumă de bani poți cumpăra mai puțin decât înainte.
De obicei inflația este exprimata în formă procentuală, spre exemplu: Ritmul anual al inflației în luna decembrie 2019 a constituit 7,5% – adică pe parcursul ultimelor 12 luni din decembrie 2018 până în decembrie 2019 prețurile au crescut cu 7,5%.

Cauzele și consecințele inflației?

Din punct de vedere a teoriei economice inflația poate fi cauzată de mai mulți factori, atât interni cât și externi:

  1. Creșterea cererii agregate (majorarea cheltuielilor bugetare, creșterea salariilor, pensiilor, etc.);
  2. Creșterea costului de producție (majorarea prețurilor interne și externe la materia primă, salariului);
  3. Reducerea ofertei (condiții climaterice nefavorabile – seceta, deprecierea bruscă a monedei naționale stimulează exporturi în defavoarea pieței interne).

Inflația poate fi considerată ca fenomen negativ sau pozitiv în dependență de profilul individual. Indivizii care dețin active tangibile, ex. imobil sau materie primă, se vor bucura de o inflație moderată deoarece prețul la ele va crește. Pe de altă parte indivizii care țin bani în numerar și nu au investit, vor pierde din puterea de cumpărare din cauza inflației. În condiții perfecte exista un nivel optim al inflației care stimulează procesul de investiții astfel contribuind la o creștere economica continuă.

Banca Națională a Moldovei (BNM) este autoritatea care are ca obiectiv fundamental asigurarea și menținerea stabilității prețurilor. Asta nu prevede stabilirea prețurilor la toate bunurile și serviciile din economia națională, ci crearea condițiilor ca prețurile să nu crească
peste un nivel predeterminat într-un orizont de timp mediu. Astfel BNM țintește inflația la nivelul de 5.0% anual cu o posibilă deviere de ± 1.5 puncte procentuale, fiind considerat nivelul optim pentru creșterea de durată a economiei naționale. Realizarea acestui obiectiv are loc prin promovarea politicii monetare utilizând instrumentele monetare cum ar fi: rata de bază, cursul de schimb al monedei naționale,
rezerve obligatorii și facilități permanente. Periodic, BNM informează despre deciziile pe care le ia în privința inflației.

Cum putem măsura inflația?

Inflația poate fi măsurată utilizând mai mulți indicatori ceea ce îngreunează percepția fenomenului inflației de publicul larg. În majoritatea țărilor, inclusiv în Republica Moldova inflația se măsoară utilizând Indicele Prețurilor de Consum (IPC).

IPC măsoară schimbarea prețurilor la un set prestabilit de bunuri și servicii, cărora este atribuită o pondere specifică: produsele alimentare – 39,4%, mărfurile nealimentare – 35,3%, servicii – 25,3%. Lunar Biroul Național de Statistică prezintă date referitor la dinamica inflației. În același timp este prezentată și contribuția prețurilor a fiecărui set de bunuri și servicii la dinamica inflației. În conformitate cu metodologia de calcul al IPC, anual pot fi introduse modificări la coeficienții de ponderare a setul de bunuri si servicii, cu scopul de reprezentativitate.

În cadrul unui proiect finanțat de către Ambasada Marii Britanii la Chișinău prin intermediul Fondului pentru Buna Guvernare, Banca Națională a prezentat un infografic care prezintă ce este inflația și cum poate fi măsurată.

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!