Înșelătoria lui Șor de la Air Moldova cu banii pasagerilor – 9 milioane de euro. Autoritățile anunță recuperarea

20 Feb. 2024, 12:30
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
20 Feb. 2024, 12:30 // Actual //  bani.md

Air Moldova, controlată de fugarul Șor, care a intrat în incapacitate de plată, datorează pasagerilor 9 milioane de euro pentru bilete, potrivit anunțului deputatului Sergiu Lazarenco. Deputatul a declarat, într-o conferință de presă, că urmează să fie modificată legea insolvabilității, iar pasagerii vor avea prioritate la recuperarea banilor.

„Este vorba de 28 de mii de pasageri, care au cumpărat 75 mii de bilete de la Air Moldova, dar care nu și-au primit banii. Or, modificarea legii insolvabilității vine să oprească furtul din buzunarul cetățenilor. Până în prezent doar 15 companii, afiliate grupului Șor, și-au primit banii, deși numărul creditorilor se ridică la 1000”, a punctat Lazarenco.

Deputatul a spus că, după modificarea legii insolvabilității, cetățenii urmează să-și primească banii printre primii or, aceștia în prezent sunt pe locul șapte în rândul creditorilor.

Air Moldova a începput să se confrunte cu probleme financiare din iarna anului trecut, iar în luna mai și-a suspnedat toate zborurile. Ulterior, în luna august anul trecut, compania a rămas fără certificatul de zbor urmare a lipsei avioanelor.

Air Moldova a fost privatizată în toamna anului 2018 cu 50 de milioane de lei, de Civil Aviation Group, o companie fondată de doi moldoveni și compania românească Blue Air. Ultima se va retrage, însă, la nici-un an de la privatizare în condiții suspecte, cota de 49% fiind preluată de Dzintars Pomers din Letonia.

Valoarea tranzacției depășea 1,2 miliarde de lei (circa 61,5 milioane euro), dintre care 50 milioane de lei au fost transferate la bugetul de stat, restul sumei reprezintau datoriile companiei Air Moldova, pe care investitorul s-a obligat să le achite în decurs de trei ani.

În prezent, AirMoldova ar fi controlată de fugarul Ilan Șor prin companii interpuse.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!