Investiții cu pază. Companiile care revin în Rusia, în vizorul procurorilor

22 Iun. 2025, 08:58
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
22 Iun. 2025, 08:58 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Procuratura Generală a Federației Ruse va monitoriza îndeaproape orice tentativă de revenire a afacerilor străine în Rusia, după valul de retrageri provocat de sancțiuni și războiul din Ucraina. Anunțul a fost făcut de procurorul general Igor Krasnov, în cadrul Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg, relatează Reuters.

„Vom urmări cu atenție acțiunile guvernului. Vom analiza condițiile în care vor reveni partenerii străini care au plecat într-un mod incorect”, a spus Krasnov, adăugând că este important ca firmele rusești să nu fie dezavantajate: „Trebuie să lucrăm pentru ca drepturile antreprenorilor noștri să fie respectate, iar condițiile lor de operare să fie avantajoase. Aceste companii rusești au ocupat deja nișele lăsate libere”.

Procuratura Generală, instituție care în ultimii ani a obținut în instanță confiscarea a zeci de întreprinderi, susține că deja a readus în proprietatea statului active în valoare de 2,4 trilioane de ruble.

Deși autoritățile ruse declară că există interes din partea investitorilor străini și pregătesc reguli pentru reintrare, nu au fost primite solicitări concrete de revenire, potrivit unor surse din sectoarele energetic și bancar citate de Reuters.

„Se întorc doar din discursurile oficialilor, nu și în realitate”, a comentat un reprezentant din domeniul energiei. „Unii poate ar vrea să revină, pentru că vorbim de bani, dar nu în contextul actual”, a adăugat o altă sursă.

Ministrul de finanțe Anton Siluanov a recunoscut la același forum că „nu există deocamdată cereri de revenire, dar simte că situația se schimbă și interesul pentru investiții în Rusia ar crește”.

Fostul viceguvernator al Băncii Centrale a Rusiei, economistul Serghei Aleksașenko, a declarat pentru Reuters că, chiar dacă războiul s-ar încheia mâine, marile companii nu vor mai vedea Rusia ca pe o destinație sigură pentru investiții.

„Situația privind drepturile de proprietate se înrăutățește cu fiecare zi”, a avertizat Aleksașenko. În ultimii trei ani, autoritățile ruse au naționalizat zeci de companii, printre care: traderul de cereale „Rodnye Polia”, aeroportul „Domodedovo”, gigantul imobiliar Raven Russia, producătorul de metale „Dalpolimetall” și compania petrolieră „Boreț”.

„Astăzi, în Rusia, nu există nimic cu adevărat atrăgător care să justifice revenirea masivă a investitorilor străini”, a conchis economistul.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!