Investiții pentru viitor: 89 de companii din Moldova primesc 28,5 milioane de lei pentru tehnologizare și dezvoltare

22 Apr. 2025, 14:25
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
22 Apr. 2025, 14:25 // Actual //  Ursu Victor

Un nou val de investiții și încredere în întreprinderile locale: 89 de companii din Republica Moldova au obținut granturi în valoare totală de 28,5 milioane de lei pentru dezvoltarea afacerilor lor. Granturile, gestionate de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), vor susține modernizarea echipamentelor, digitalizarea proceselor și accesul la servicii de consultanță. În total, investițiile generate vor depăși 57 de milioane de lei, contribuind la crearea a peste 400 de locuri de muncă.

Sprijinul financiar provine din trei surse majore: 18 milioane de lei din bugetul de stat pentru 47 de companii, 9,5 milioane de lei din partea Uniunii Europene pentru 40 de afaceri și 866 de mii de lei oferiți de Grupul Băncii Mondiale pentru două întreprinderi.

Viceprim-ministra și ministra Dezvoltării Economice și Digitalizării, Doina Nistor, a evidențiat că Moldova are nevoie de o economie bazată pe inovație și valoare adăugată: „Aceste granturi susțin exact acest tip de transformare: de la materie primă la produse finite, de la tradițional la inovativ.”

Prezent la eveniment, Máté Csicsai, însărcinat cu afaceri ad interim al Delegației UE în Republica Moldova, a reafirmat angajamentul UE pentru dezvoltarea IMM-urilor moldovenești: „Granturile europene sunt folosite strategic – pentru digitalizare, ecologizare, modernizare. IMM-urile sunt o coloană vertebrală a Planului de Creștere pentru Moldova.”

Directorul ODA, Vadim Codreanu, a precizat că granturile acoperă o gamă diversă de programe: 21 de companii prin Programul pentru Turism, 30 prin Programul Antreprenoriatului Feminin, 14 prin Start pentru Tineri, 8 prin Retehnologizare, iar restul prin PARE 1+2, Ecologizare și Programul de Competitivitate.

De la începutul anului, 220 de companii au beneficiat de sprijin financiar în valoare de 97 de milioane de lei, care vor atrage investiții suplimentare de aproape 190 de milioane de lei în economia Moldovei.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!