Investitorii se arată interesați de energia soarelui. Capacitate pentru instalațiile fotovoltaice va fi majorată

22 Iul. 2022, 10:59
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
22 Iul. 2022, 10:59 // Actual //  MD Bani

În scopul valorificării surselor de energie regenerabilă, Cabinetul de miniștri a aprobat majorarea cotelor de capacitate pentru instalațiile fotovoltaice montate pe terenuri până la valoarea de 120 MW.

Decizia vine ca urmare a interesului sporit pentru instalațiile solare, manifestat de investitori, în special pentru cele fotovoltaice pe terenuri. În prezent, sunt depuse 144 de cereri la instalații fotovoltaice pe clădiri cu o capacitate de 111,2 MW, precum și 21 de cereri cu o capacitate de 10,56 MW. Respectiv, pentru instalațiile eoliene și tehnologiile non intermitente există interes mult mai redus.

Astfel, în vederea atingerii valorii necesare pentru instalațiile fotovoltaice, s-a decis diminuarea și realocarea capacităților inițiale, din contul tehnologiilor de generare non intermitente, cogenerare pe bază de biogaz, singaz (gaz sintetic) și biomasă.

Noile modificările vor contribui la creșterea producerii proprii de energie, asigurarea dezvoltării durabile, ameliorarea schimbărilor climatice și atragerea investițiilor într-o perioadă relativ scurtă de timp. Totodată, vor contribui la crearea locurilor de muncă, având în vedere interesul demonstrat de investitori asupra tipurilor de tehnologii în domeniul surselor de energie regenerabilă, în special cele fotovoltaice.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!