Israelul a lansat noi lovituri aeriene împotriva Hamas în Gaza. Victime nu sunt

16 Iun. 2021, 09:29
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
16 Iun. 2021, 09:29 // Actual //  MD Bani

În noaptea de marție spre miercuri, Israelul a anunțat că a lansat raiduri aeriene împotriva unor ținte Hamas din Fâșia Gaza, după ce de aici au fost trimise către teritoriul israelian baloane incendiare. În Gaza City au fost auzite explozii în primele ore ale zilei de miercuri.

Armata israeliană a anunțat într-un comunicat că avioanele sale au lovit fiefuri militare ale Hamas în Khan Yunis și Gaza City.

Atacul vine la mai puțin de o lună de la armistițiul încheiat la 21 mai între Israel și Hamas. Luna trecută, Hamas și Israel au avut 11 zile de confruntări armate, în urma cărora 256 de oameni au murit în Gaza, iar 13 au fost uciși în Israel, scrie Digi24.

Armata israeliană precizează că este pregătită pentru „toate scenariile, inclusiv pentru reluarea ostilităților. în condițiile continuării acțiunilor teroriste din Fâșia Gaza”. Serviciul de pompieri a anunțat că baloanele lansate din Gaza au cauzat cel puțin 20 de incendii de vegetație în zone din sudul Israelului.

Potrivit presei afiliate Hamas loviturile aeriene ale Israelului nu s-au soldat cu victime.

Anterior, Hamas amenințase că va reacționa la un marș naționalist israelian care s-a desfășurat marți în Ierusalimul de Est. Marșul fusese autorizat de guvernul fostului premier Benjamin Netanyahu cu câteva zile înainte de a pleca din funcție.

Înainte de acest marș, presa locală relata că armata israeliană a fost plasată în stare de alertă sporită și că au fost desfășurate bateriile scutului antiaerian Iron Dome pentru a contracara eventuale tiruri cu rachetă palestiniene.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!