Jack Ma, miliardarul fondator al Alibaba, a dispărut din atenţia publicului în 2020. Unde locuieşte în prezent

05 Dec. 2022, 05:00
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
05 Dec. 2022, 05:00 // Actual //  bani.md

Cândva unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din China, fondatorul Alibaba Group, Jack Ma, a dispărut în mare parte din peisajul public în urmă cu doi ani, ca rezultat al unui conflict cu autorităţile. El a reapărut acum la Tokyo, a relatat Financial Times, citând o serie de persoane care au cunoştinţă directă despre locul în care se află.

Ma a dispărut din viaţa publică începând cu octombrie 2020, după ce a ţinut un discurs în care a criticat sistemul de reglementare financiară al Chinei.

Cuvintele sale au înfuriat autorităţile chineze, ceea ce a dus la un control de reglementare intens asupra afacerilor sale şi la o reprimare mai amplă a firmelor tech din ţară.

Au existat speculaţii intense cu privire la locul unde se află Ma de când a dispărut din lumina reflectoarelor.

Una dintre cele mai recente apariţii ale miliardarului a avut loc în luna iulie a acestui an, când acesta a vizitat Universitatea Wageningen & Research în iulie, a anunţat instituţia olandeză pe site-ul său.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!