Kievul nu mai tolerează miscodingul. O bancă implicată în transferuri ilegale pentru jocuri de noroc a fost lichidată

09 Mart. 2023, 14:07
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
09 Mart. 2023, 14:07 // Actual //  MD Bani

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) și Biroul de Securitate Economică din țara vecină au destructurat o schemă de legalizare a profiturilor tăinuite din industria jocurilor de noroc. Potrivit SBU, în schemă sunt implicate persoane cu funcții de top dintr-o bancă comercială, care a fost lichidată de Banca Națională a Ucrainei (BNU), prin retragerea licenței, în data de 7 martie.

Conform informațiilor SBU, afaceriștii băncii au pus la punct un mecanism de ”legalizare” a banilor de la cazinouri online și case de pariuri nelicențiate, sub paravanul prestării serviciilor inovative de plăți. Ca urmare, instituția deservea o industrie a jocurilor de noroc ilegală, cu o cifră de afaceri de 180 de miliarde de hrivne pe an (peste 4,6 miliarde de euro). Profitul băncii din această schemă se ridica la mai mult de 2,5 miliarde de hrivne pe an (64,1 milioane de euro).

Pentru a pune în aplicare această schemă, organizatorii au creat o infrastructură de plată extinsă, care implică peste 20 de entități comerciale subordonate. Conturile acestora au fost utilizate pentru a depune fonduri în conturile de jocuri de noroc pe site-urile caselor de pariuri și cazinourilor nelegale.

În plus, SBU notează că au fost documentate plăți prin intermediul sistemelor bancare electronice rusești după începerea războiului.

SBU nu dă detalii despre ce bancă este vorba, dar în comunicatul Băncii Centrale din Ucraina se menționează că este vorba despre ”IBOX BANK”. Instituția deținea o pondere de 0,1% din activele băncilor solvabile din Ucraina. Decizia de retragere a licenței ”IBOX BANK”, datată cu 7 martie, este argumentată de autoritatea de reglementare prin încălcarea sistematică de către instituția financiară a cerințelor legislative din domeniul prevenirii legalizării veniturilor obținute prin metode criminale și finanțării terorismului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Mai exact, banca a fost acuzată că nu-și îndeplinea obligațiunile de verificare a clienților cu risc sporit în ceea ce ține de prestarea serviciilor de organizare și desfășurare a competițiilor de poker sportiv.

Experții consideră firească decizia în privința ”IBOX BANK”. Banca a fost în repetate rânduri acuzată de încălcări ale cerințelor de primire a banilor de la persoane fizice, destinate companiilor din sectorul jocurilor de noroc nelegale. Suplinirea conturilor de joc se făcea prin terminale de plată – Ibox Bank deținea una dintre cele mai mari rețele de acest gen din țară – până la 9 mii de dispozitive. Mai mult plățile erau acceptate prin MCC cod greșit – în bonul primit de client era indicat nu MCC 7995, care corespunde sectorului jocurilor de noroc, dar coduri cu altă destinație. Această schemă este cunoscută ca miscoding.

Banca Națională a Ucrainei cunoștea foarte bine despre aceste nereguli și de mai multe ori a cerut remedierea lor, dar Ibox Bank le-a ignorat. Instituția sancționată prin retragerea licenței nu este singura acuzată de miscoding. În total, sunt vizate 9 bănci ucrainene, inclusiv una de stat. La sfârșitul săptămânii trecute, BNU a aplicat o amendă de 64,6 milioane de hrivne (peste 1,6 milioane de euro) pentru Ukrgazbank. Lichidarea Ibox Bank a fost percepută de sectorul bancar din Ucraina ca o execuție publică și ca un mesaj că autoritățile nu vor tolera miscodingul, folosit pentru evaziune fiscală și spălare de bani.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!