Kremlinul jubilează! Sturza: Rușii au salvat Transnistria și au creat probleme politice la Chișinău pe banii UE

05 Dec. 2022, 15:37
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
05 Dec. 2022, 15:37 // Actual //  bani.md

Într-o postare pe Facebook fostul premier și actualul om de afaceri Ion Sturza susține că rușii au reușit să rezolve problema transnistrenilor și să creeze probleme majore politice la Chișinău pe banii europenilor.

„Nu vreau să fac calcule aritmetice despre „deal”-ul guvernului de la Chișinău cu separatiștii. Când ai 250 mil. metri cubi de gaz în depozit cumpărat de comercianții de pe Bac la prețuri mari și cu care riști să rămâi tot acolo, trebuie să acționezi. Corect, cel mai ieftin gaz îl dai separatiștilor să ne „fericească” cu curent, aparent, mai ieftin. Cel scump îl dai la ai tăi. Tot e plătit din banii împrumutați de la europenii înțelegători. Prețul politic – am salvat separatiștii de colaps economic și umanitar! Bravo! Guvernul de la Chișinău e cel mai uman guvern din lume! Biblic, întoarcem altă fesă pentru șut… Și așa de 30 de ani”, spune Sturza

Potrivit lui, o mică problemuță. „Rubilnikul și ventilul”, oricât ar fi de trist pentru unii de la Chișinău, se află la… București. Acolo vin moldoveni pentru „soluții de avarie”. Normal ar fi fost ca „partenerii” să fie informați despre noile „scheme” la curent, dar și despre „testele” la gaz cu grecii de la BERD. (Nu mai scăpăm de grecii de la BERD odată.)

„În plus, există o listă scurtă de propuneri, ca să nu le spunem cerințe ale Bucureștiului, care se ignoră cu desăvârșire la Chișinău. Voi credeți că brânza mereu va fi pe gratis?! Sau doar in post? Lipsă de viziune, maturitate politică, coeziune, ambiț? De toate. Ca la moldoveni”, a punctat Sturza.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!