Kylie Jenner, Cea mai tânără miliardară a lumii a mai bătut un record. Câți următori are pe instagram

14 Ian. 2022, 17:38
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
14 Ian. 2022, 17:38 // Au Bani //  MD Bani

Kylie Jenner, 24 de ani, sora starletei Kim Kardashian, cea mai tânără miliardară din istorie, a devenit prima femeie cu 301 milioane de urmăritori pe Instagram.

Kylie Jenner le devansează pe Ariana Grande şi Selena Gomez, ambele urmărite de 289 de milioane de fani pe rețeaua de socializare.

Fotbalistul Cristiano Ronaldo, personalitatea cea mai urmărită din lume, are 389 de milioane de abonaţi. Se pare că, Kylie Jenner l-ar putea ajunge în curând.

Jenner a devenit celebră pentru că a apărut în emisiunea „Keep Up with The Kardashians”, alături de surorile ei Kourtney, Kim şi Khloe Kardashian.

Kylie Jenner, partenera rapperului Travis Scott, este în prezent însărcinată cu al doilea copil al lor.

În 2019, cea mai mică fiică a lui Kris Jenner a devenit la 21 de ani cea mai tânără miliardară din istorie cu societatea ei de cosmetice online, Kylie Cosmetics.

Forbes, care i-a atribuit acest titlu, a acuzat-o pe tânără că a furnizat declaraţii fiscale falsificate, cu scopul de a oferi companiei sale o imagine mai seducătoare decât era în realitate.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!