Legea lui Spînu, „înglodată” în riscuri de corupție

28 Dec. 2021, 10:33
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
28 Dec. 2021, 10:33 // Actual //  bani.md

CNA a expertizat legea care prevede crearea Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală și a constatat riscuri de corupție și mai multe ambiguități.

În raportul de expertiză al CNA pe marginea proiectului de lege privind Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, care vine să comaseze Fondul Ecologic Național, Fondul Național pentru Dezvoltare Regională, Fondul Rutier, Fondului Naţional de Dezvoltare a Agriculturii şi Mediului Rural și Fondul de Eficiență Energetică, se constată deficiențe și manifestări de corupție în procesul de gestionare a fondurilor. Aceste reglementări, analizate prin prisma standardelor naționale și internaționale anticorupție, vor compromite climatul de integritate instituțional, se spune în raportul CNA.

Un alt risc de corupție identificat este faptul că banca care va gestiona mijloacele financiare de executare a proiectului de investiții din surse de asistență externe, va fi aleasă în mod arbitrar, iar acest aspect din lege admite derogări și interpretări abuzive, se arată în raport. Totodată, textul proiectului reglementează defectuos domeniile eligibile pentru finanțare. Mai mult decât atât, aceste carențe subminează realizarea interesului public și influențează nivelul de încredere în entitatea care gestionează aspectul dat.

CNA recomandă, atât reglementarea criteriilor de selectare a băncilor comerciale, care vor executa operațiunile financiare ale proiectului, cât și a restricțiilor ce vizează operațiunile financiare.

În data de 22 decembrie, Guvernul a aprobat crearea Fondului National pentru Dezvoltarea Regională și Locală cu un buget de 770 mil. de lei. Iar primăriile vor putea aplica pentru diferite proiecte de dezvoltare.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!