Lira turcească se prăbuşeşte, iar Turcia s-ar putea îndrepta către cel mai negru scenariu: inflaţie foarte ridicată

22 Nov. 2021, 01:16
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
22 Nov. 2021, 01:16 // Actual //  bani.md

Lira turcească s-a prăbuşit din nou după ce banca centrală a ţării a sfidat avertismentele privind declanşarea unei crize monetare în toată regula şi o accelerare dramatică a inflaţiei şi a redus dobânzile. O criză în Turcia este ceva la care Europa trebuie să fie atentă ţinând cont că această ţară poate deschide robinetul cu refugiaţi ce ar putea inunda continentul şi că este singurul jucător geopolitic de la Marea Neagră care se poate măsura cu Rusia.

Deprecierea puternică a lirei în urma deciziei băncii centrale a ţării „lasă Turcia ferm în teritoriu de criză“, avertizează analiştii Capital Economics, potrivit Intellinews.
„În condiţiile în care banca centrală lasă deschisă posibilitatea unei noi majorări de dobânzi în decembrie şi presiunilor exercitate de preşedintele Recep Tayyip Erdogan, nu există motive să nu previzionăm noi scăderi masive ale lirei pe termen scurt“, arată Liam Peach, analist al Capital Economics.

Jason Tuvey, economist la Capital Economics, arată că banca centrală riscă să creeze un ciclu în care refuzul de a înăspri politica monetară determină noi vânzări masive de active turceşti, majorând aşteptările privind inflaţia şi întărind apelurile pentru dobânzi mai mari. Chiar dacă banca centrală îşi opreşte ciclul de relaxare după şedinţa din decembrie, nu există garanţii că acest lucru îi va linişti pe investitori dacă guver­natorul băncii centrale va fi demis pentru sfidarea dorinţelor pre­şedintelui.

„Tot avem aceste cicluri: banca centrală majorează dobânzile, Erdogan se supără, schimbă stafful, do­bânzile sunt reduse şi mai apoi de la capăt“, arată şi Joseph Mouawad, din cadrul companiei de gestionare de active Carmignac, potrivit Financial Times. Acesta avertizează că de această dată acest experiment este mai periculos din cauza creşterii preţurilor energiei.
„S-ar putea ajunge la cea mai neagră situaţie: creştere redusă şi inflaţie ridicată“, avertizează acesta.

Economiştii avertizează că Turcia riscă acum să înregistreze o inflaţie şi mai mare, poate de 30%, şi o criză monetară reală dacă nu-şi schimbă direcţia şi majorează dobânzile, scrie Reuters.
Riscurile sunt ridicate mai ales în condiţiile în care rezervele valutare ale băncii centrale sunt pe roşu, iar ţara înregistrează un deficit de cont curent.

O politică monetară mai relaxată în contextul unei economii care operează deja peste trendul pre-COVID riscă să ducă la acumulare de dezechilibre şi ar putea crea premisele unei noi crize a balanţei de plăţi, avertizează Capital Economics.

Alţi economişti arată că criza adevărată ar veni dacă turcii ar începe să-şi retragă banii din bănci în masă.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!