Locomotiva concedierilor a pornit! CFM lovește în cei mai vulnerabili – pensionarii

09 Apr. 2025, 17:38
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
09 Apr. 2025, 17:38 // Actual //  Ursu Victor

Întreprinderea de stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM) a emis un ordin intern prin care reia procedura de concediere a angajaților pensionari pentru limită de vârstă, începând cu 1 aprilie 2025. Decizia vine în contextul scăderii volumului de muncă și al situației economice critice în care se află compania.

Potrivit dispoziției semnate de directorul general interimar Serghei Cotelinic, toate subdiviziunile teritoriale ale CFM sunt obligate să inițieze procedura de încetare a contractelor individuale de muncă cu angajații care au statut de pensionar.

Măsura este justificată de administrație ca parte a procesului de reducere a cheltuielilor și de raționalizare a resurselor umane, în încercarea de a stabiliza compania aflată într-un colaps financiar.

Conform documentului, concedierile se vor face în baza art. 85 alin. (2) din Codul Muncii al Republicii Moldova. În cazul refuzului de încetare amiabilă sau al neîndeplinirii criteriilor, contractele vor fi desfăcute în temeiul art. 86 alin. (1) lit. y¹) din Codul Muncii. Fiecare caz va fi raportat în scris până la 15 aprilie 2025, către directorul general interimar, iar ordinele de concediere scanate vor fi transmise Direcției Resurse Umane prin e-mail.

În prezent, la CFM lucrează 5.700 de angajați.

Aceasta nu este prima măsură dură luată de CFM în ultimele luni. În data de 7 aprilie, întreprinderea a scos la licitație locomotive, vagoane și boghiuri, încercând să acumuleze fonduri pentru plata salariilor restante. Datoria totală a companiei depășește 190 de milioane de lei, iar peste 4.800 de angajați rămân în incertitudine.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!