Lovitura nucleară economică asupra Rusiei! Comisia Europeană anunță oficial oprirea importurilor de petrol

04 Mai 2022, 11:24
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
04 Mai 2022, 11:24 // Actual //  bani.md

Uniunea Europeană a anunțat miercuri cel de al șaselea său pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, care vizează și stoparea importurilor de petrol, într-un mod ordonat, în următoarele șase luni, potrivit președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Noile măsuri împotriva Rusiei – anunțate în sesiunea plenară de la Strasbourg – vizează patru tipuri de sancțiuni.

Noile măsuri anunțate de șefa CE:

Sancționarea ofițerilor militari de rang înalt și a altor persoane acuzate de crime de război la Bucha, dar și a responsabililor pentru asediul asupra orașului Mariupol.

Excluderea din Swift a celei mai mari bănci rusești, Sberbank.

Interzicerea în statele membre UE a trei mai radiodifuzori din Rusia care “amplifică minciunile lui Putin”.

Cea mai importantă sancțiune vizează embargoul treptat asupra petrolului rusesc. Șefa Comisiei Europene a spus că va fi eliminată treptat aprovizionarea cu țiței din Rusia, în termen de șase luni.

„Să fim clari: nu va fi ușor. Unele state membre sunt puternic dependente de petrolul rusesc.

Dar trebuie pur și simplu să lucrăm la asta. Propunem acum o interdicție asupra petrolului rusesc. Aceasta va fi o interdicție completă de import pentru tot petrolul rusesc, pe mare și prin conducte, brut și rafinat.

Ne vom asigura că vom elimina treptat petrolul rusesc într-un mod ordonat, într-un mod care să ne permită nouă și partenerilor noștri să ne asigurăm rute alternative de aprovizionare și să minimizăm impactul asupra piețelor globale.

Acesta este motivul pentru care vom elimina treptat aprovizionarea cu țiței din Rusia în termen de șase luni și cu produse rafinate până la sfârșitul anului. Astfel, maximizăm presiunea asupra Rusiei, minimizând în același timp daunele colaterale pentru noi și partenerii noștri”, a spus Ursula von der Leyen.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!