Lukaşenko ironizează McDonald’s după ce a părăsit Belarus: Și noi putem tăia pâine în două

18 Nov. 2022, 16:30
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
18 Nov. 2022, 16:30 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Aleksandr Lukaşenko a ironizat McDonald’s după ce a părăsit Belarus, relatează AFP. „Şi noi ştim să tăiem pâinea în două” a spus președintele belarus.

După plecarea McDonald’s, restaurantele lanțului american vor fi înlocuite de o marcă rusească.

Astfel, începând de pe 22 noiembrie, fast food-urile McDonald’s din Belarus vor opera sub numele Vkusno i Tocika, lanţul rusesc care a preluat restaurantele grupului american în Rusia.

„Mulţumesc lui Dumnezeu că pleacă”, a reacţionat vineri Aleksandr Lukaşenko, în cadrul unei întâlniri cu angajaţi din sectorul agroalimentar. „Trebuie să facem noi înşine ceea ce făcea anterior McDonald’s”, a spus el. „Şi noi ştim să tăiem pâinea în două şi să punem înăuntru o bucată de carne, cartofi prăjiţi şi salată”, a spus preşedintele belarus.

Franciza KSB Victory Restaurants, care operează restaurantele McDonald’s în Belarus, a anunţat pe 11 noiembrie că acestea îşi vor schimba în curând numele în Vkusno i Tocika, la fel ca în Rusia.

Primele restaurante ale acestei mărci şi-au deschis porţile în Rusia pe 12 iunie, înlocuind McDonald’s, care a părăsit ţara drept reacţie la ofensiva Rusiei asupra Ucrainei declanşată pe 24 februarie.

Zeci de alte mărci occidentale au procedat la fel, precum Coca-Cola sau H&M şi Ikea.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!