Mai multe șanse de angajare și incluziune economică pentru femeile din regiunile Ungheni și Cahul

25 Nov. 2021, 18:05
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  MD Bani
25 Nov. 2021, 18:05 // Oameni şi Idei //  MD Bani

Femeile din regiunile Ungheni și Cahul sunt tot mai interesate să se dezvolte profesional, să inițieze mici afaceri și să devină independente financiar. În cadrul Clubului pentru Femei organizat de către Asociația Obștească pentru Copii și Tineret „Făclia”, în cadrul proiectului „Abilitarea femeilor pentru Muncă Decentă și Viață Decentă” 192 de femei și-au cunoscut mai bine drepturile sociale și economice, dar și posibilitățile de care pot beneficia, dacă au idei care se pot transforma în afaceri.

Inițiativa are scopul de a ajuta femeile supraviețuitoare ale violenței în familie să se integreze social-economic prin angajarea în câmpul muncii, să implementeze o idee de afacere sau să se înregistreze la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Programul se desfășoară în baza Acordului de Colaborare cu UN Women, în cadrul proiectului EVA „Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women, în parteneriat cu UNICEF Moldova.

Cluburile pentru femei sunt organizate săptămânal, în regim online, iar odată în lună participantele se întâlnesc offline. Aici, femeile beneficiază de dezvoltare personală, consiliere vocațională, angajare asistată, susținere în lansarea ideilor de afaceri, suport în identificarea partenerilor pentru susținerea antreprenoriatului social și pot participa la concursuri de granturi în afaceri.

Angela Ciocîrlan, manageră de proiect, președinta Asociației Obștești pentru Copii și Tineret „Făclia”: „Pentru a ajuta participantele din aceste regiuni să devină independente economic și să beneficieze de oportunități de susținere în angajarea în câmpul muncii, trebuie să ajungem să le cunoaștem pe aceste femei. Aici mă refer la faptul că fiecare dintre ele au provocări și necesități diferite, din acest motiv este important să găsim soluții individuale pentru necesitățile lor. La fel, ne dorim să învățăm de la asistenții sociali algoritmul de acordare a asistenței pentru aceste femei. Grupul nostru țintă este unul ascuns și greu de recunoscut, din acest motiv este și mai complicat să cunoaștem câte dintre ele au nevoie de susținere.”

Conform informațiilor, în raioanele Cahul și Ungheni au fost formate Grupuri Locale de Experți GLE alcătuite din reprezentanți ai instituțiilor care sunt conectate la program, a fost realizată o cartografiere a centrelor care oferă servicii necesare participantelor inițiativei, precum: asistență socială, psihologică, medicală, abilitare economică și consultanță juridică. Proiectul este dezvoltat în 12 localități, în care există câte o facilitatoare responsabilă de realizarea activităților de dezvoltare personală în rândul femeilor participante la Clubul pentru Femei.

Proiectul își propune să susțină 80 de femei supraviețuitoare ale violenței domestice să beneficieze de toate oportunitățile pentru a se integra economic, dar și să îmbunătățească percepția cetățenilor despre fenomenul violenței în familie și bazate pe gen, egalitatea de gen și drepturile femeilor.

Proiectului „Abilitare femeilor pentru Muncă Decentă și Viață Decentă” se desfășoară în baza Acordului de Colaborare cu UN Women, în cadrul proiectului EVA „Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women, în parteneriat cu UNICEF Moldova.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!