Mai rapid decât cumpărăturile: Experimentul lui Buzu la înregistrarea în sistemul de compensații

20 Nov. 2024, 11:06
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
20 Nov. 2024, 11:06 // Actual //  Ursu Victor

Peste 556.000 de solicitanți s-au înregistrat deja în sistemul de compensații pentru perioada rece a anului, înregistrarea realizându-se într-un timp record – 20 de zile. Aproape jumătate dintre aceștia au completat procesul de înscriere online, în timp ce restul au beneficiat de ajutorul asistenților sociali pentru a finaliza înregistrarea.

Ministerul Muncii, Alexei Buzu a raportat un număr de 38.000 de apeluri telefonice primite la centrul de apel. Buzu, a subliniat că, în ciuda complexității procedurii, procesul de înregistrare a fost simplificat semnificativ.

„Am mobilizat toate resursele necesare, atât tehnice cât și umane, pentru a face acest proces cât mai rapid și mai eficient. Am testat personal sistemul și am comparat timpul de înregistrare cu cel necesar pentru achiziționarea unui echipament tehnic într-un magazin, iar timpul de înregistrare în sistemul de compensații a fost mult mai scurt”, a declarat Alexei Buzu.

Proiectul privind acordarea compensațiilor va fi publicat în Monitorul Oficial, iar ulterior vor fi ajustate două hotărâri de guvern pentru a se asigura o aplicare corectă a măsurilor.

În acest an, majoritatea compensațiilor vor fi acordate în numerar, o metodă pe care autoritățile o consideră mai eficientă, bazându-se pe experiența din sezonul trecut. Anul trecut, aproximativ 40% din compensații au fost distribuite sub formă monetară, o soluție ce s-a dovedit mai simplu de gestionat pentru beneficiari.

În sezonul rece precedent, compensațiile au fost aplicate direct în facturile beneficiarilor, acoperind în medie 33% din costul gazului, cu un tarif compensat între 12 și 17 lei pe metru cub pentru un consum de până la 180 de metri cubi. Pentru cei conectați la încălzirea centralizată, Guvernul a acoperit 58% din costuri, cu valori între 1.450 și 2.900 de lei per gigacalorie, în funcție de gradul de vulnerabilitate energetică al beneficiarilor.

În perioada rece a anului 2023-2024, peste 792 de mii de gospodării s-au înregistrat la compensații din partea statului. În total, au fost alocate peste 2,5 miliarde de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!