Mare atenție! FlyOne Armenia reduce zborurile pe direcția Erevan-Chișinău

20 Sept. 2024, 12:44
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
20 Sept. 2024, 12:44 // Actual //  bani.md

Acum patru zile, compania aeriană FlyOne Armenia a anulat zborul programat pentru astăzi, 20 septembrie, Erevan-Chișinău, lăsând pasagerii cu ochii în soare. Unul dintre călători, care a achiziționat un bilet cu escală prin Ervean pe ruta Sankt Petersburg – Chișinău, a întâmpinat probleme la rambursarea costului biletului. După o corespondență de trei zile cu compania, aceasta a acceptat să restituie doar banii pentru segmentul anulat Erevan-Chișinău, promițând returnarea sumelor în termen de 30 de zile, în ciuda faptului că biletul fusese cumpărat ca un singur bilet de la Sankt Petersburg la Chișinău. Pasagerul a fost nevoit să cumpere bilete alternative prin Istanbul, pierzând aproape 300 de euro.

În răspunsul său, FlyOne Armenia a invocat forța majoră, afirmând: „Vă informăm că decizia de a reduce zborurile din Erevan către Chișinău este o decizie a Guvernului Moldovei, iar compania aeriană nu poate fi responsabilă pentru aceste circumstanțe de forță majoră. În acest caz, puteți solicita returnarea doar pentru segmentul anulat.”

Într-un comunicat oficial al companiei se spune că: „Vă informăm despre faptul că frecvența zborurilor Erevan-Chișinău-Erevan, a fost temporar redusă la 3 zboruri pe săptămână. Această decizie a fost luată în urma limitei de maxim 3 curse săptămânale, impuse pe o perioadă determinată de Autoritatea Aeronautică Civilă din Republica Moldova, pe motive de securitate națională. Ca urmare, compania FLYONE Armenia, parte a grupului de companii FLYONE, a efectuat modificări în orarul zborurilor sale. Pasagerii care aveau bilete pentru aceste curse au primit alternative adaptate situației. Aceștia au posibilitatea de a alege între următoarele opțiuni: rambursarea banilor, modificarea datei zborului sau schimbarea destinației”.

Proprietarii Fly One Armenia sunt persoane legate de numele unor foști demnitari ai Republicii Moldova. O cotă de 40% îi aparține Mariei Cebotari, soția fostului ministru al Justiției din Moldova în anii 2015-2017 Vladimir Cebotari, iar 10% surorii acestui fost oficial. Mariana Tabuică.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!