Marea Britanie interzice vânzarea becurilor cu halogen. Până în 2023 se vor comercializa nici tuburile fluorescente

09 Iun. 2021, 17:28
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
09 Iun. 2021, 17:28 // Actual //  MD Bani

Marea Britanie va interzice vânzarea becurilor cu halogen, începând din luna septembrie, iar din 2023 urmează să fie interzisă şi vânzarea tuburilor fluorescente. Decizia este luată cadrul procesului de tranziţie energetică a acestei ţări precum şi pentru a favoriza becurile LED care consumă mai puţină electricitate.

Această interdicţie, precum şi trecerea la becurile LED, va evita emiterea a 1,26 milioane de tone de CO2 în fiecare an, adică echivalentul emisiilor a 500.000 de automobile.

În plus, decizia va permite britanicilor “să economisească 75 de lire sterline pe an în factura la electricitate”, se arată într-un comunicat publicat miercuri de Ministerul britanic pentru Mediul de Afaceri. Becurile cu LED, care în prezent reprezintă două treimi din totalul becurilor vândute în prezent în Marea Britanie, “au o durată de viaţă de cinci ori mai mare decât cea a becurilor cu halogen iar la aceeaşi luminozitate utilizează cu 80% mai puţină energie”, se mai arată în comunicatul citat.

Becurile cu halogen au început să fie retrase de pe piaţa din Marea Britanie din 2018. Guvernul de la Londra vrea ca becurile cu LED să reprezinte 80% din toate becurile vândute în această ţară în anul 2030. Cu toate acestea, unele modele precum becurile cu halogen de tip R7 şi tuburile fluorescente T5, vor beneficia totuşi de o excepţie.

Becurile cu halogen sunt deja interzise la vânzare în Uniunea Europeană.

Marea Britanie, gazda următorului summit privind schimbările climatice, COP26, s-a angajat să ajungă la neutralitatea emisiilor de carbon până în 2050.

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!