McDonald’s rupe tăcerea: Nu revenim în Rusia, protejăm doar brandul

28 Apr. 2025, 09:29
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
28 Apr. 2025, 09:29 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Lanțul american de restaurante fast-food McDonald’s a dezmințit oficial informațiile potrivit cărora ar intenționa să revină în Rusia. „Poziția noastră este clară și rămâne neschimbată”, se arată într-un comunicat al companiei publicat pe pagina filialei sale din Ucraina, pe rețeaua X (fostul Twitter).

Declarația vine după ce s-a aflat că McDonald’s a depus o cerere de reînnoire a mărcilor comerciale în Rusia, fapt ce a alimentat speculații privind o posibilă revenire pe piața rusă. Compania a explicat însă că acțiunea are scopul de a proteja proprietatea intelectuală, nu de a relua activitatea.

„Proprietatea intelectuală este unul dintre cele mai valoroase active ale noastre. McDonald’s își reînnoiește în mod regulat drepturile asupra mărcilor comerciale în întreaga lume, inclusiv în țările unde nu desfășoară activitate, pentru a proteja brandul”, a precizat compania.

McDonald’s a reamintit că a fost una dintre primele corporații internaționale care au condamnat agresiunea militară împotriva Ucrainei și care și-au închis operațiunile din Rusia, anunțând vânzarea rețelei în mai 2022. „Această decizie reflectă valorile noastre și rămânem fideli acestora”, a subliniat McDonald’s.

Activele McDonald’s din Rusia au fost vândute omului de afaceri din Kemerovo, Aleksandr Govor, care anterior administra restaurantele McDonald’s în Siberia prin franciză. Ulterior, restaurantele au fost rebranduite sub numele „Vkusno – i Tochka” („Gustos – și atât”).

Presa a relatat însă că beneficiarul real al tranzacției ar fi Arsen Kanokov, senator din partea Kabardino-Balkariei și fondatorul companiei „Sindikа”, apropiat de liderul cecen Ramzan Kadîrov. Deși, oficial, Kanokov nu are voie să dețină afaceri, compania familiei sale controlează numeroase active importante în Rusia, inclusiv fostele lanțuri Starbucks și OBI. În consiliul de administrație al „Vkusno – i Tochka” două din cele cinci locuri sunt ocupate de reprezentanți ai „Sindika”.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!