Mega proiectul de miliarde al lui Spînu – „Satul European” riscă să rămână în aer. Finanțele: Nu sunt bani

21 Aug. 2024, 10:18
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
21 Aug. 2024, 10:18 // Actual //  bani.md

612 proiecte au fost selectate în cadrul Programului Național „Satul European”, reprezentând 82% din totalul solicitărilor depuse. Cu toate acestea, implementarea acestor proiecte este incertă din cauza lipsei de finanțare. Ministerul Finanțelor a anunțat că nu sunt suficienți bani în bugetul pentru anul 2024 pentru a acoperi toate aceste proiecte.

Conform proiectului de hotărâre, s-a propus completarea Documentului Unic de Program (DUP) pentru anii 2022-2024 cu cele 612 proiecte, având o valoare totală de aproximativ 2,8 miliarde lei. Cu toate acestea, conform Legii bugetului de stat pentru 2024, pentru Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL) sunt prevăzute doar 581,5 milioane lei, dintre care până la data de 31 iulie 2024 au fost finanțate 340 milioane lei, reprezentând 58,5% din suma totală.

Ministerul Finanțelor propune ca, în lipsa unei surse sigure de finanțare pentru anul 2024, să fie completat DUP doar cu proiectele aflate în curs de execuție, pentru a asigura finalizarea acestora. În plus, se sugerează distribuirea proiectelor nou selectate între actualul DUP și cel care va fi elaborat pentru perioada 2025-2027, pentru a asigura o finanțare bugetară realistă.

Ministerul Infrastructurii nu este de acord cu această propunere, argumentând că includerea proiectelor în DUP-ul 2025-2027 ar întârzia inițierea și implementarea acestora, contrar termenelor stabilite în Hotărârea nr. 152/2022. Ministerul subliniază că pentru inițierea procedurilor de achiziție, proiectele trebuie incluse în Planul Anual de Finanțare pentru anul 2024.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!