Micii producători și IMM-urile vor fi protejați prin lege de practicile comerciale neloiale

29 Iun. 2022, 16:06
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
29 Iun. 2022, 16:06 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Micii producători și întreprinderile mici și mijlocii vor fi protejați prin lege contra practicilor comerciale neloiale. Cabinetul de miniștri a aprobat, astăzi, proiectul de lege care prevede interzicerea practicilor ce se abat de la buna conduită comercială, sunt contrare modalităților echitabile și sunt impuse unilateral.

Practicile comerciale neloiale apar frecvent în lanțul de aprovizionare cu alimente și pot fi dăunătoare, în principal, întreprinzătorilor mai mici, precum ar fi producătorii agricoli și întreprinderile mici și mijlocii procesatoare de produse alimentare. Astfel, documentul aprobat vine să faciliteze negocierile dintre furnizorii produselor agricole și alimentare (producători, procesatori) și cumpărătorii (magazinele), care oferă aceste produse consumatorului final. Legea va proteja micii producători de clauze abuzive și va facilita accesul acestora la plasarea producției în rețelele comerciale din toată țara.

În acest sens, potrivit legislației, cumpărătorul nu poate impune producătorului condiția de a livra produsele în toate magazinele pe care le deține, iar un anumit magazin nu are dreptul să interzică producătorului furnizarea acelorași produse către alte rețele/magazine, și invers.

De asemenea, magazinul nu are voie să ceară anularea sau înlocuirea comenzilor de produse agricole și alimentare perisabile într-un termen mai scurt de 30 de zile, iar modificarea în mod unilateral a contractelor de furnizare a produselor agricole și alimentare este interzisă, în cazul în care clauzele vizează volumul furnizării produselor, condițiile de plată și standardele de calitate.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!