Mileștii Mici suspectată că a poluat râul Ișnovăț cu amoniu și săruri

21 Aug. 2024, 10:51
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
21 Aug. 2024, 10:51 // Actual //  bani.md

Întreprinderea de Stat „Combinatul de Vinuri de Calitate Mileştii Mici” este suspectată de deversarea apei uzate în râul Ișnovăț, raionul Ialoveni, fapt care a dus la contaminarea acestuia cu cantități excesive de amoniu și săruri. Deși conducerea vinăriei neagă acuzațiile, Dorin Poverjuc, directorul Agenției de Mediu, a confirmat că au fost detectate depășiri semnificative ale acestor substanțe în probele prelevate din apă.

Potrivit lui Poverjuc, dionii de amoniu au depășit limita admisă de 1,6 ori, iar sărurile solubile au fost depășite de 1,2 ori. Informația a fost transmisă Inspectoratului de Mediu, care urmează să investigheze cazul și să ia măsuri împotriva agentului economic responsabil de deversări. Organul de control care s-a deplasat la fața locului va evalua situația, va stabili prejudiciul cauzat și va propune măsuri pentru remedierea situației.

Incidentul a fost raportat pe 13 august de către Apă Canal, al cărei personal a descoperit că o Întreprindere de Stat a deversat ape uzate cu concentrații depășite direct într-o zonă forestieră. Apele uzate au ajuns ulterior în râul Ișnovăț printr-o conductă de canalizare, răspândind un miros insuportabil și contaminând mediul înconjurător. Poluarea a afectat aerul atmosferic și a ridicat îngrijorări cu privire la posibilele consecințe asupra sănătății oamenilor din zonă.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!