Milioane de la stat pentru IMM-uri. ODIMM: Vor fi lansate programe noi de susținere a mediului de afaceri

25 Ian. 2022, 10:35
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
25 Ian. 2022, 10:35 // Actual //  MD Bani

În cadrul unei conferințe de presă organizată de Ministerul Economiei și Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM), Dumitru Pîntea, director general ODIMM a prezentat programele de susținere a IMM-urilor.

Astfel, în 2022, vor fi alocați bani pentru programe deja existente, precum „PARE 1+1”, START pentru tineri, Femei în Afaceri, etc. De asemenea vor fi lansate și programe noi.

Astfel, în 2022, din bugetul de stat vor fi alocate 140 de milioane de lei pentru susținerea afacerilor. Cei mai mulți bani vor fi alocați pentru programul „PARE 1+1”, 30 de milioane de lei, care va avea și un nou subprogram „PARE „1+2”, care se dezvoltă la moment.

De asemenea, 20 de milioane de lei vor fi alocați pentru programul START pentru TINERI. Câte 15 milioane de lei vor fi acordați pentru ecologizarea întreprinderilor mici și mijlocii cât și pentru suplimentarea fondului de garantare a creditelor.

Potrivit directorului general al ODIMM, în 2022 vor fi lansate câteva programe noi:

  • A doua șansă;
  • Digitalizare;
  • Clustere;
  • Turism rural;
  • Întreprinderi sociale.

Pentru aceste programe vor fi alocate în total 35 de milioane de lei. Cel mai mulți bani se vor aloca pentru programele „A doua șansă” și „Digitalizare”, 15 milioane de lei și respectiv 10 milioane de lei.

De asemenea, Dumitru Pîntea a declarat că suma alocată pentru aceste programe ar putea crește datorită suportului oferite de Uniunea Europeană, USAID și alte organizații internaționale.

Pentru companiile care deja își desfășoară activitatea de cel puțin un an, în luna aprilie, va fi lansat un apel unde se vor putea obține granturi de 15 milioane de lei.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!