Milionarul care a cumpărat cafeneaua Guguță spune cât a dat pentru bijuteria din centrul capitalei

06 Dec. 2021, 09:49
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  bani.md
06 Dec. 2021, 09:49 // Bani și Afaceri //  bani.md

Regata Imobiliare, controlată de milionarul Ceslav Ciuhrii, este proprietara unui cunoscut local din Grădina Publică „Ştefan cel Mare şi Sfânt” din capitală. Ceva firesc, la prima vedere, dacă nu ar fi vorba despre cafeneaua „Guguţă”, obţinută anterior în urma unor tranzacţii dubioase de către firma „Finpar Invest”, controlată de şeful PD, Vladimir Plahotniuc.

Mulți mă consideră vinovat de acest proiect și așteaptă ca eu să fiu pedepsit pentru asta. Vreau să văd care este pedeapsa, ce vor ei ca eu să construiesc acolo. Eu chiar vreau să fac ceva bun pentru oameni, dar trebuie să se încadreze în niște limite, când vorbim de afaceri. Au fost speculații ca să mi-o ia. Înseamnă că ne întoarcem în perioada sovietică. Nu poate să mi-o ia, poate doar să mi-o cumpere”, a explicat omul de afaceri Ceslav Ciuhrii în interviul „Fără Protocol”.

Potrivit acestuia, este o clauză în contract pe care nu o poate divulga, însă a spus că i-a achitat lui Plahotniuc peste de două milioane de euro.

Ciuhrii spune că a cumpărat cafeneaua Guguță la pachet cu alte terenuri pe care le-a negociat pentru compania Kaufland.

Achiziția cafenelei Guguță de Regata Imobiliare a avut loc pe 27 iunie 2017, la doar două săptămâni după ce Curtea Supremă de Justiţie a trimis la rejudecare dosarul prin care compania controlată de Vladimir Plahotniuc, „Finpar Invest”, cerea permisiunea de a construi un hotel în Grădina Publică „Ştefan Cel Mare şi Sfânt”. Publicaţia notează că „Regata Imobiliare” SRL, noua proprietară a cafenelei „Guguţă”, are ca unic asociat firma „Biotehnos” SRL, fondată de Ceslav Ciuhrii.

„Regata Imobiliare” s-a judecat anterior cu Primăria pentru privatizarea terenului din Grădina Publică „Ștefan cel Mare”, unde actualmente se află cafeneaua „Guguță”. Astfel, în noiembrie 2018, prin decizia Curții Supreme de Justiție, „Regata Imobiliare” a obținut dreptul de a privatiza terenul aferent cafenelei și a de a construi un centru socio-cultural și de agrement în Grădina Publică.

Mai mulți membri ai societății civile, dar și comunicatatea „Occupy Guguță”, pledează pentru păstrarea cafenelei „Guguță” și se opun demolării acesteea. Membrii „Occupy Guguță” au criticat anterior în mai multe instanțe decizia autorităților de permite construcția un nou edificiu, chiar în Grădina Publică Ștefan cel Mare, organizând în acest sens mai multe manifestații publice.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!