Miniștrii de Externe din G7 pun presiune pe Moscova

14 Mai 2022, 16:06
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
14 Mai 2022, 16:06 // Actual //  bani.md

Miniştrii de Externe din G7, grupul celor mai industrializate economii ale lumii, cer continuarea presiunilor economice asupra Rusiei, prin izolarea pe plan internaţional, înarmarea Ucrainei şi sunt împotriva recunoaşterii frontierelor impuse prin forţă de ruşi, transmit agenţiile internaţionale de presă.

Reuniţi la Wangels, în landul Schleswig-Holstein din nordul Germaniei, şefii diplomaţiilor din G7 au adoptat sâmbătă o declaraţie în care arată: “Nu vom recunoaşte niciodată frontierele pe care Rusia a încercat să le schimbe prin intervenţia sa militară” în Ucraina.

“Ne reafirmăm hotărârea de a duce mai departe presiunile economice şi politice asupra Rusiei, continuând să acţionăm uniţi”, au mai comunicat miniştrii în document.
“Vom continua asistenţa militară şi de apărare în curs pentru Ucraina atâta timp cât este necesar”, s-au angajat înalţii oficiali.

Consemnând că atacul Rusiei împotriva Ucrainei a fost neprovocat şi că ucrainenii sunt în legitimă apărare, ei au cerut Chinei să nu sprijine Rusia prin subminarea sancţiunilor economice internaţionale.

Totodată, ei au făcut un nou apel la Belarus “să înceteze facilitarea intervenţiei Rusiei şi să îşi respecte angajamentele internaţionale”.
Miniştrii de externe doresc accelerarea eforturilor de eliminare a dependenţei de energia din Rusia.

G7 mai cere ca Rusia să înceteze blocada împotriva exporturilor ucrainene de cereale, pentru a evita o criză umanitară majoră. Reprezentanţii grupului au arătat că războiul a înrăutăţit perspectivele economice mondiale, provocând creşterea preţurilor energiei, combustibililor şi alimentelor, care afectează populaţiile cele mai vulnerabile.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!