Ministrul Finanțelor dezvăluie cu cât totuși vor fi indexate pensiile

07 Dec. 2022, 05:15
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
07 Dec. 2022, 05:15 // Actual //  bani.md

Ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi a declarat în cadrul emisiunii Rezoomat că în 2023 pensiile nu vor fi indexate la rata inflației de 30% care se așteaptă la sfărșitul anului 2022.

„Indexarea se va face cu 14,1%, iar ulterior se vor mai indexa o dată”, a punctat Budianschi.

Fostul ministru al Muncii Mircea Buga susține că indexarea pensiilor cu 14,1% de la 1 aprilie 2023, c contravine Legii sistemului public de pensii, care prevede indexare la nivelul inflației (aprox. 30%).

„Deci, mai mult de jumătate din suma de indexare se va sustrage, la propriu, din buzunarul pensionarilor. Cu mențiunea ca “poate” se va reveni pe parcursul anului. Totodată, salariile tuturor bugetarilor cresc cu 1300 de lei pe luna, iar salariile minime cu 500 de lei (la fel 14%). Însă valoarea de referință a salariilor miniștrilor va creste de la 1400 la 1900 de lei, respectiv cu mai mult de 30%. Iaca aici inflația e acoperita cu brio… Cum se spune – mai aproape-s dinții ca părinții (pensionari, cel mai degrabă)”, a precizat Buga.

Banca Națională a Moldovei avertiza în ultimul Raport al inflației că indexarea cu 30% a pesniilor va pune o presiune enormă la buget.

„Conform art. 13 din Legea privind sistemul public de pensii, indexare are loc pe 1 aprilie și coeficientul de indexare constituie rata inflației la sfârșitul anului precedent, exprimata prin creșterea prețurilor de consum în luna decembrie a anului respectiv față de aceea și luna a anului premergător. Conform prognozei recente, inflația la sfârșitul anului 2022 va înregistra valoarea de cca 30% anual, astfel indexarea pensiilor în aprilie 2023 în baza legislației existente va constitui o sarcina dificilă de realizat pentru bugetul public național”, susține BNM.

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!