Moldindconbank, partener al Academiei de fotbal „Radu Rebeja” – va susține pregătirea copiilor din familii nevoiașe

02 Dec. 2022, 12:44
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  MD Bani
02 Dec. 2022, 12:44 // Bănci şi Finanţe //  MD Bani

Moldindconbank a devenit partener al Academiei de fotbal „Radu Rebeja” și va contribui la pregătirea copiilor și tinerilor care își doresc un viitor în fotbalul de performanță. Anunțul a fost făcut de către consilierul președintelui băncii, Alexander Picker, care a subliniat că susținerea sportului este o parte indispensabilă a valorilor promovate de Moldindconbank.

„Suportul financiar pe care îl acordăm Academiei de fotbal „Radu Rebeja” este destinat instuirii și antrenării copiilor din familii defavorizate social și dorința noastră este să le oferim o șansă egală, să nu fie limitați din cauza dificultăților financiare. Ne dorim să-i vedem pe teren și în cadrul campionatelor naționale, dar și la competiții de profil internaționale. Moldindconbank a realizat în acest an multe proiecte de responsabilitate socială, inclusiv legate de sport și vreau să fiți siguri – Moldindconbank este mereu alături”, a declarat Alexander Picker.

Președintele Academiei, Radu Rebeja, un fotbalist cu renume, a mulțumit partenerului pentru deschidere și a precizat că prin gestul său, Moldindconbank contribuie la promovarea modului sănătos de viață și a sportului în rândul tinerei generații.

„Suntem recunoscători pentru că susțineți tânăra generație, iubitoare fotbal. Am convingerea și că acești copii și tineri, care se antrenează astăzi la Academie, au un viitor frumos, dar și, la un moment dat, vor reprezenta Moldova la nivel internațional și vor duce faima țării în lume. Iar Dvs. veți fi, cu siguranță, cei care au contribuit la această realizare”, a menționat Radu Rebeja.

După semnarea acordului de parteneriat, consilierul președintelui Moldindconbank a asistat la un meci amical de fotbal, disputat de către discipolii lui Radu Rebeja cu o echipă de adolescenți din Iași.

„Antrenamentele sunt la cel mai înalt nivel, pregătite de antrenori foarte buni și, personal, de către Radu Rebeja. Iar susținerea oferită de Moldindconbank ne va permite pe viitor să mergem, de exemplu, la mai multe turnee internaționale, unde vom demonstra de ce suntem în stare”, spune unul dintre tinerii fotbaliști, Ovidiu David.

La finalul evenimentului, în semn de apreciere din partea colectivului Academiei de fotbal, Alexander Picker a primit în dar un tricou personalizat, cu logotipul Moldindconbank.

Academia de Fotbal „Radu Rebeja” a fost înființată în 2019 și conducătorul acesteia își propune să dezvolte un program tehnic de clasă mondială, accesibil tuturor. Aceasta oferă tinerilor fotbaliști șanse egale de a intra în lumea prestigioasă a fotbalului, o metodologie unică de formare personalizată, ajustată la profilul fiecărui copil. La Academie se antrenează aproximativ 500 de copii, inclusiv de la liceul-internat cu profil sportiv.

Moldindconbank – mereu alături!

P.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!