Moldova a dat lovitura anului! Devine traider regional de gaz

12 Ian. 2023, 10:14
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
12 Ian. 2023, 10:14 // Actual //  bani.md

„În situația actuală când fluxurile de gaze naturale, prin sistemul național de transport al gazelor, nu mai sunt unidirecționale, dar în ambele direcții, atât dinspre Est spre Vest, cât și dinspre Vest spre Est, serviciul de transport al gazelor în regim backhaul reprezintă soluția tehnică pentru asigurarea continuității livrărilor de gaze către consumatori”, susține Secretarul de stat Constantin Borosan.

Potrivit lui Borosan, oferirea de către operatorii de transport al gazelor naturale a serviciului backhaul crește atractivitatea utilizării sistemului național de transport pentru traderii și furnizorii europeni care intenționează să efectueze stocuri de gaze în Ucraina.

„Majorarea volumului de gaze naturale tranzitat prin sistemul național de transport înseamnă micșorarea tarifului pentru serviciul de transport și reducerea costurilor pentru cetățeni”, a punctat Borosan.

Republica Moldova a renunțat la gazul de la Gazprom (5,7 mil. metri cubi/zi) la 1 decembrie în schimbul energiei electrice livrate de centrala de la Cuciurgan. Chișinăul s-a reorientat la achizițiile din vest, de pe bursă unde mia de metri cubi se ridica în medie la 1000 de euro. Or, pentru a trece de iarna din acest an Energocom a cumpărat și depozitat pe parcursul anului circa 300 milioane metri cubi de gaz, care au fost depozitați în Ucraina și România.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!