Moldova, ai CanCan! Grupul de presă „Realitatea” a lansat un nou site de știri mondene

01 Aug. 2023, 10:34
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
01 Aug. 2023, 10:34 // Actual //  bani.md

Augustul promite a fi unul fierbinte! Grupul de presă „Realitatea” a lansat un nou site de știri mondene și lifestyle, diferit de toate celelalte, cancan.md.

Acum poți lăsa navigatul pe Instagram și TikTok, pentru că îți spunem noi ce mai fac vedetele tale preferate, te ținem în pas cu tendințele, facem sinteza evenimentelor la care nu reușești să ajungi și desigur, vom lua la întrebări artiștii, iar tu vei putea urmări dialogul LIVE.

Și iată cireașa de pe tort! Îți oferim șansa să devii spionul nostru. Dacă surprinzi un moment, care ar putea deveni știre, scrie-ne imediat pe Instagram (cancan_moldova), Facebook (CanCan Moldova) ori pe poșta noastră electronică (support@cancan.md), iar noi îți vom face auzită noutatea.

Hai pe CanCan!

Grupul de presă Realitatea este o organizație media libera si independentă, care operează 6 platforme media: RLIVE TV, realitatea.md, bani.mdrupor.mdmolodovalive.md și cea mai mare platformă de transmisiuni live – Rlive.md.

RLIVE TV este o televiziune Must Carry, obligatorie pentru toate rețelele de cablu și IPTV, inclusiv este în Multiplex. Acoperirea pe țară este de nivel național, cuprinzând 99% din totalul de abonați TV.

Platformele online ale grupului de presă Realitatea sunt lideri de piață, acumulând peste 2,5 milioane vizitatori unici pe lună și peste 6,5 milioane de accesări pe lună.

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!