Moldova devine o mega putere gazieră în regiune! Moldovagaz: Țara interconectează piețele de metan din Asia și Europa

20 Feb. 2023, 14:46
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
20 Feb. 2023, 14:46 // Actual //  bani.md

Reprezentanții SA „Moldovagaz” participă la forul energetic, care are loc zilele acestea în Turcia. În cadrul discursului său, Președintele Consiliului de Administrație al întreprinderii, Vadim Ceban, a prezentat o descriere a pieței de gaze din Republica Moldova, structura rețelelor de transport și distribuție a gazelor din țară, dinamica furnizărilor în ultimii ani, precum și alți parametri tehnici.

În acest sens, Ceban a remarcat potențialul rol strategic al Republicii Moldova la interconectarea piețelor de gaze din Asia și Europa de Est, ținând cont de funcționalitatea în regim de revers al tronsonului Transbalcanic, începând cu anul 2019.

La fel, au fost evidențiate modificările recente în legislația țării, care reglementează reversul virtual (backhaul). În acest sens, a menționat Vadim Ceban, grupul de companii „Moldovagaz” este pregătit să ofere potențialilor săi parteneri o gamă largă de servicii pe termen lung, inclusiv care vizează transportul de gazelor naturale.

„În curând, Turcia va deveni un mare supermarket pentru comercializarea gazelor. În acest sens, vom organiza Summitul Gazului de la Istanbul în perioada 14-15 februarie. Acesta, vom reuni la aceeași masă producători din Orientul Mijlociu, din țările Mării Caspice, Asia Centrală și consumatori din Europa”, potrivit ministrului Energiei și Resurselor Naturale al Turciei Fatih Donmez.

Turcia primește gaz în principal din Rusia, Iran și Azerbaidjan. În același timp, acționează în continuare ca un hub de transport important, deoarece o parte semnificativă a gazului este tranzită către Europa. De exemplu, în 2021, Federația Rusă a furnizat Turciei 26,3 miliarde de metri cubi de gaz, sau 44,9% din importurile totale ale țării, rezultă din raportul Autorității de Reglementare a Pieței Energetice din Turcia.

Vladimir Putin, președintele Federației Ruse a subliniat în timpul întâlnirii cu Erdogan că Turcia este în prezent ”cea mai fiabilă rută de aprovizionare a Europei” prin intermediul gazoductului TurkStream, care transportă gaz rusesc către Turcia şi mai multe ţări din sudul şi sud-estul Europei. TurkStream, care trece pe fundul Mării Negre, poate transporta până la 31,5 miliarde de metri cubi de gaz pe an. Bulgaria, Grecia, Serbia, România, Ungaria şi Macedonia de Nord sunt alimentate pe această rută.

Autoritățile Republicii Moldova au declarat de nenumărate ori că vor să renunțe la dependența de o singură sursă Gazprom. De la începutul anului 2023, Chișinăul susține că a renunțat la gazul rusesc și cumpără exclusiv de pe bursă, însă nu este exclus că cel achiziționat de pe bursă este și gaz rusesc.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!