Moldova iese din CSI, dar nu de tot! Bolea: Pe domeniul agricol acest lucru nu se va întâmpla în cel mai apropiat timp

14 Iun. 2023, 05:40
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
14 Iun. 2023, 05:40 // Actual //  bani.md

Pe domeniul agricol acordurile cu CSI nu au fost denunțate și acest lucru nu se va întâmpla în cel mai apropiat timp, potrivit declarației ministrului Agriculturii, Vladimir Bolea în cadrul emisiunii Rezoomat.

Oficialul a precizat că nici Ucraina, stat care se află în război cu Rusia, nu a făcut-o.

Republica Moldova a iniţiat procedura de retragere din Comunitatea Statelor Independente (CSI), organizaţie formată din statele post-sovietice, din care face parte şi Federaţia Rusă. Anunţul a fost făcut luni, 15 mai, de către preşedintele Parlamentului de la Chişinău, Igor Grosu.

Dominată de Rusia, CSI a fost înființată în 1991, când liderii de atunci ai Federației Ruse, Ucrainei și Republicii Belarus au denunțat în acorduri semnate în Pădurea Belaveja Tratatul Uniunii Sovietică, organizația fiind văzută inițial ca o formulă de păstrare a relațiilor tradiționale în fostul spațiu sovietic după destrămarea URSS.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!