Moldova plătește o sumă imensă pentru auditarea datoriei la gaz

16 Aug. 2022, 12:48
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
16 Aug. 2022, 12:48 // Actual //  bani.md

Contractul de audit al datoriei Moldovagaz față de concernul rus Gazprom costă 15,7 mil. de lei.

Companiile Wikborg Rein Advokatfirma AS din Norvegia și Forensic Risk Alliance & Co din Marea Britanie se vor ocupa de auditarea datoriei Moldovagaz. Cele două companii se obligă să facă auditul datoriilor la gazele livrate Republicii Moldova, malul drept, până pe 30 ianuarie 2023.

În octombrie anul trecut Moldovagaz a semnat un contract pe cinci ani cu Gazprom. O condiție la semnarea contractului a fost auditarea datoriei de 709 mil. USD până la sfârșitul lunii mai. Lucru care nu s-a mai întâmplat din cauza războiului din Ucraina care a îndepărtat companiile de audit să participe la concurs.

Experții în energetică susțin că Gazprom va recurge la șantajul energetic în lunile de iarnă, de aceea autoritățile trebuie să aibă mai multe alternative, inclusiv să facă rezerve de gaz, cel puțin pentru două luni de iarnă.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!