Moldova votează cu părul alb: vârstnicii decid, tinerii stau acasă

13 Sept. 2025, 10:18
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
13 Sept. 2025, 10:18 // Actual //  Ursu Victor

Creșterea vârstei medii a alegătorilor din Republica Moldova aduce o prezență mai stabilă și mai ridicată la urne, însă acest lucru se datorează în principal electoratului vârstnic, în timp ce tinerii rămân slab reprezentați, cu o implicare ceva mai activă în diaspora decât în țară. Concluziile aparțin expertului economic Veaceslav Ioniță, prezentate în emisiunea „Analize economice cu Veaceslav Ioniță”.

Potrivit acestuia, la alegerile prezidențiale din 2024 au votat în total 54,4% dintre alegători în primul tur și 59,1% în turul doi. Prezența a fost mai ridicată pe malul drept al Nistrului (68,2% și respectiv 70,2%) și foarte redusă în stânga Nistrului (8,8% și 14,3%). Diaspora a avut o participare mai modestă, dar în creștere: 25,2% în primul tur și 34,5% în turul doi. În Chișinău, prezența a fost de 66% și respectiv 69,3%.

La capitolul vârstă, diferențele sunt semnificative. Tinerii între 18 și 25 de ani au participat la vot în proporție de 41,3% în primul tur și 46,2% în al doilea, cifre sub media națională. În schimb, persoanele de peste 65 de ani au avut o prezență covârșitoare: 79,7% și 83,5% la cele două tururi. „Cei mai activi alegători sunt cei între 66 și 75 de ani – nouă din zece au mers la vot la alegerile prezidențiale”, a subliniat Ioniță.

Expertul remarcă faptul că în țară și în stânga Nistrului diferența între participarea tinerilor și a vârstnicilor este uriașă, pe când în diasporă aproape că dispare – toate categoriile de vârstă votează la nivel similar. La Chișinău însă, unde locuiește cea mai mare parte a tinerilor, prezența acestora este surprinzător de scăzută.

„Nemobilizarea tinerilor poate crea probleme pentru partidele care sunt percepute drept reprezentanți ai acestei generații, dar care în ziua votării rămân fără susținători activi la urne”, a avertizat Veaceslav Ioniță.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!