Moldovenii pot credita din nou statul, dar cu dobânzi „low cost”

15 Aug. 2025, 13:07
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
15 Aug. 2025, 13:07 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Ministerul Finanțelor anunță o nouă emisiune de valori mobiliare de stat (VMS) cu dobânzi mai mici decât în runda precedentă. În perioada 18–27 august 2025 va avea loc subscrierea pentru obligațiuni cu maturități de 3 ani, cu o rată fixă a dobânzii de 6,8% anual și pentru 4 ani, cu o rată fixă a dobânzii de 7,0% anual.

Valoarea nominală a fiecărei obligațiuni este de 100 lei, iar dobânda rămâne fixă pe întreaga perioadă de maturitate.

Comparativ cu runda din 16–25 iunie 2025, Ministerul propune acum dobânzi mai mici. Atunci, investitorii puteau subscrie: obligațiuni pe 2 ani cu o rată de 7,0% anual, obligațiuni pe 3 ani cu o rată de 7,3% anual.

Astfel, randamentele pentru maturitățile similare s-au redus cu 0,5 puncte procentuale, ceea ce reflectă atât scăderea costurilor de împrumut pentru stat, cât și tendința de ajustare a dobânzilor pe piața titlurilor de stat.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!