Moldovenii se înghesuie să ia credite. Cu cât s-au ieftinit împrumuturile

26 Sept. 2021, 08:56
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  bani.md
26 Sept. 2021, 08:56 // Bănci şi Finanţe //  bani.md

Moldovenii se grăbesc să cumpere tot ce au visat și n-au îndrăznit în 2020 – an de criză: produse electronice, electro-casnice sau locuințe. Datele Băncii Naționale arată că în luna august 2021, creditele noi acordate au constituit 4 miliarde de lei, în creștere cu 53,6 la sută față de luna august 2020.

Din suma totală a împrumuturilor acordate, 70 la sută sau 2,7 miliarde de lei  sunt credite în monedă națională, cu 13,5 la sută mai puțin față de luna precedentă și 43 la sută mai mult comparativ cu august 2020.

Totodată, 29,8 la sută reprezintă creditele în valută, al căror volum recalculat în MDL a constituit 1 199,0 milioane lei (+7,2 la sută față de luna precedentă și +90,6 la sută față de august 2020).

Din perspectiva termenelor de acordare, cele mai atractive au fost creditele cu termene de la 2 până la 5 ani, cu o pondere de 52,3 la sută în totalul creditelor acordate. Volumul acestor credite acordate persoanelor juridice a constituit 32,2 la sută din totalul creditelor. Perioada scurtă de timp pentru care sunt acordate creditele denotă faptul că în mare parte băncile acordă împrumuturi de consum.

Rata medie la creditele noi acordate în moneda națională a constituit 6,78 la sută, la cele în valută – 3,89 la sută, iar la cele atașate la cursul valutei – 4,44 la sută. Comparativ cu luna precedentă, creditele s-au ieftinit cu 0,11 puncte procentuale (p.p.). Persoanelor juridice le-au fost acordate credite cu o rată medie de 8,23 la sută, persoanelor fizice care practică activitate – cu o rată de 8,62 la sută, iar persoanelor fizice – cu o rată de 5,44 la sută. La creditele în valută, rata medie s-a micșorat cu 0,01 p.p. Persoanelor juridice le-au fost acordate credite cu o rată medie de 3,89 la sută și  persoanelor fizice – cu o rată de 6,97 la sută. Persoanele fizice care practică activitate nu au apelat la acest tip de credite.

Comparativ cu perioada similară a anului precedent, rata medie nominală ponderată la creditele acordate în moneda națională a scăzut cu 1,02 p.p., la cele în valută – cu 0,30 p.p., iar la cele atașate la cursul valutei – cu 0,25 p.p.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!