Moldovenii țin valuta la ciorap. În noiembrie au vândut cu 40% mai puțini euro și dolari la casele de schimb

22 Dec. 2021, 14:57
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  bani.md
22 Dec. 2021, 14:57 // Bănci şi Finanţe //  bani.md

În luna noiembrie 2021, gradul de acoperire a cererii nete de valută din partea agenților economici prin oferta netă de valută de la persoanele fizice a constituit 23,7%, comparativ cu 84,0% în luna octombrie, potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei.

În raport cu luna precedentă, oferta netă de valută de la persoanele fizice s-a diminuat cu 57,0 milioane USD (-40,1%), iar cererea netă de valută din partea agenților economici s-a majorat cu 189,2 milioane USD (+2,1 ori).

În aceste condiții, în luna noiembrie, BNM a intervenit pe piața interbancară locală, prin vânzare de valută  în volum de 237,1 milioane USD2.

În luna noiembrie, leul moldovenesc s-a depreciat, în valori medii, cu 0,8% în raport cu dolarul SUA, până la 17,6036 USD/MDL comparativ cu 17,4598 USD/MDL în luna octombrie. Potrivit valorilor de la finele lunii noiembrie, leul s-a depreciat cu 1,2%4 în raport cu dolarul SUA.

În structura ofertei nete de valută de la persoanele fizice, ponderea majoritară i-a revenit în continuare monedei unice europene (74,8%).

Luând în considerare anticipările inflaționiste și evoluția pieței ca urmare a majorării  tarifelor la resursele energetice, care se manifestă la nivel internațional și, respectiv, în Republica Moldova, BNM monitorizează cu atenție situația și va interveni prin politica sa monetară pentru a crea condiții adecvate pe piața monetară, de credit și valutară.

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!